Preşedintele Asociaţiei culturale „Târgoviştea
literară” a detaliat asistenţei (majoritatea au reprezentat-o studenţii
Universităţii „Valahia” îndrumaţi de prof. univ. dr. Petre Gheorghe Bârlea)
acţiunile dedicate memoriei scriitorului Mircea Horia Simionescu în 2013,
declarat Anul Mircea Horia Simionescu.
Redactorul şef al „Târgoviştei literare”,
criticul literar Ştefan Ion Ghilimescu, după ce a prezentat câteva informaţii
referitoare la structura revistei a considerat această ieşire în public un
prilej de a-şi expune defulările: ţinta atacului fiind, paradoxal, Mircea Horia
Simionescu. Eus Platcu a ripostat:
-Este un atac de mahala
literară la care nu pot asista.
Şi de această dată reuşita acţiunii a fost
împlinită de directorul Bibliotecii Judeţene „Ion Heliade Rădulescu”, conf.
univ. dr. Agnes Terezia Erich, care s-a dovedit a fi nu doar o gazdă
inubliabilă, ci şi o avizată interlocutoare. (text în redacție)
Revista DICE –
un deceniu de activitate
Din
anul 2007, DICE iese de sub tutela Universităţii “Valahia” din Târgovişte,
schimbându-se, deasemenea, şi editura la care se tipăreşte revista. DICE este
preluată, la solicitarea directorului-fondator al publicaţiei, de către Muzeul
Naţional al Literaturii Române (care, în acea perioadă, se numea Muzeul
Literaturii Române), precum şi de editura cu acelaşi nume a respectivei
instituţii. De atunci, steluţele folosite pentru a marca fiecare număr anul al
reviste fost înlocuite cu cifre arabe, precedate de sigla DICE.
De
asemenea, au avut loc schimbări de conţinut în structura revistei.
Contribuţiile au reprezentat tot mai puţin comunicări prezentate la cele două
colocvii, în schimb, rezultatul unor cercetări diverse, încadrabile în tematica
volumului. Articolele sunt publicate într-o limbă de circulaţie internaţională[2]
(franceză, engleză), având în limba română numai rezumatul şi cuvintele-cheie.
În plus, volumul este coordonat de un colegiu de redacţie, care asigură
rigurozitate ştiinţifică prin selecţia mai atentă a colaborărilor.
În
aceeaşi perioadă, s-a creat site-ul
revistei, redactat integral în limba engleză, pe pagina electronică a
instituţiei tutelare MNLR (http:/www.mnlr.ro/ro-dice.html). au fost descărcate
pe site rezumatele – în limba engleză
– şi contribuţiile în format Full Text,
de la numărul 4/2007 până la numărul cel mai recent, 10/1/2013, precum şi
informaţiile cu privire la conţinutul tematic al revistei, consemnate de
tehnoredactare, informaţii despre procesul peer
review.
În
anul 2010, revista, ajunsă la numărul 7/1, devine publicaţie semestrială, cu
numai 10-12 articole/număr, ceea ce înseamnă o nouă sporire a exigenţelor, şi
cu o mai mare deschidere spre acceptarea anexelor grafice (imagini, tabele
sinptice, grafice, statistici etc.). la finele anului 2010, DICE este supus
evaluărilor comisiei de specialitate şi obţine calificativul B+. Alte două evaluări succesive (cu
criterii mai aspre) menţin acelaşi calificativ. În sfârşit, la finalul anului
2012, evaluarea se realizează după un alt set de criterii şi revista DICE
primeşte calificativul B, în
condiţiile în care notările cu “+” şi “-” nu mai există, o revistă putând avea
doar unul din calificativele A,B,C,D.
Înre timp, revista a fost înregistrată în
mai multe baze internaţionale de date: Index Copernicus, DOAJ, Ulrich’s,
Scipio, sporindu-i-se vizibilitatea pe plan internaţional. Efectul se vede în
numărul de citări interne şi internaţionale, precum şi în ofertele de
colaborare din zone geografice şi ştiinţifice foarte diversificate – Europa, Africa,
Asia, cele două Americi. Recent, revista DICE a devenit marcă înregistrată
OSIM.
Tematica
revistei, aşa cum reiese încă din titlu, are în vedere dialogul intercultural
european, însă cu deschideri către universalitate. Organizată pe mai multe secţiuni,
revista vizează, în primul rând, fundamentele social-economice şi ideologice
ale dialogului intercultural, într-o secvenţă intitulată Fondaments du dialogue interculturel. O a doua secţiune a
publicaţiei, Destinées européennes
(“Destine europene”), este consacrată personalităţilor care s-au afirmat pe
plan internaţional şi care au contribuit la cultivarea şi dezvoltarea
multilingvismului şi multiculturalismului. Rubrica Confluences (“Confluenţe”) grupează articole despre manifestări ale
dialogului intercultural în diferite domenii spirituale şi materiale, în
diacronie şi sincronie, iar rubrica Événements
(“Evenimente”) cuprinde prezentări de cărţi sau reviste, manifestări
ştiinţifice pe teme de profil.
Pe
parcursul apariţiei, DICE a avut şi numere tematice. Astfel, numărul 8_2/2011,
consacrat Exemplului, ca act
discursiv, a fost realizat de colectivul de cercetători GRAL (Groupe de Recherche en Rhétorique et en
Argumentation Linguistique), condus de Prof.univ.dr. Emmanuelle Danblon, de la
Université Libre de Bruxelles.
În
ceea ce priveşte colaboratorii, DICE reuneşte profesori universitari şi
cercetători activi. De asemenea, revista are drept colaboratori academicieni,
personalităţii ale culturii şi vieţii social-economice, iar pe de altă parte,
tineri cercetători, doctoranzi şi chiar masteranzi, implicaţi în proiecte de
cercetare.
De-a
lungul timpului, colectivul de redacţie al revistei a fost foarte puţin
schimbat. S-a păstrat un echilibru între generaţii şi structura internaţională
a staff-ului. Acad. Marius Sala,
vicepreşedinte al Academiei Române şi Conf.univ.dr. Roxana-Magdalena Bârlea
reprezintă generaţiile extreme – seniori/juniori. Din colectivul de redacţie
fac parte şi Prof.univ.dr. Libuše Valentová (Praga), Prof.Dr. Lucian Chişu
(Bucureşti), Prof.univ.dr. Cécile Vilvandre de Sousa (Ciudad Real),
Prof.univ.dr. Emmanuelle Danblon (Bruxelles).
Secretariatul
de redacţie al revistei a fost format, pe parcurs, de Mihai Cuciureanu, Camelia
Diaconu ş.a., până la preluarea ei, ca titular, de către Conf.univ.dr. Ileana
Tănase. Pentru început, tehnoredactarea a fost asigurată de Natalia Petrescu,
Coralia Bidirean, Rodica Mihaj. De la nr. 5/2008 până la nr. 9-1/2012
tehnoredactarea a fost realizată de acelaşi Mihai Cuciureanu. Vol. 9-2/2012 –
10-1/2013 au fost tehnoredactate, într-o manieră relativ schimbată, de către
Constantin-Georgel Stoica. În mod voluntar, au contribuit la buna realizare a
diverselor volume: Georgiana Alexe, Iulia Tănase, Alice Toma, Melania Roibu,
iar mai recent, Angela Stănescu şi Ioana Raicu.
Întregul
colectiv lucrează benevol la editarea acestei reviste, câştigul cel mare fiind
faptul că o instituţie de cultură (MNLR) asigură cheltuielile de tipărire
concretă a revistei, în versiunea pe suport de hârtie.
Revista
DICE este difuzată – fie în versiunea tipărită, fie în format electronic – în81
de biblioteci din lume (de la Biblioteca Congresului SUA, la Bibliotecile din
Cambridge, Sorbona, Shanghai, berlin etc) şi în 27 de biblioteci din ţară şi
din Republica Moldova.
Acest
an, al zecelea de apariţie neîntreruptă, se remarcă prin ofertele de colaborare
– individuale şi de grup – venite de pe toate meridianele globului, mai mult ca
oricând, ceea ce înseamnă că standardele revistei se situează în parametrii
aşteptărilor pentru cercetarea ştiinţifică de nivel avansat.
Prof. Marinuşa V. CONSTANTIN
*
Revista trimestrială Târgoviştea
literară – apărută sub auspiciile Consiliului Municipal Târgovişte –
propune, printre alte teme, în numărul 1 (anul II)/ martie 2013, un amplu dosar
consacrat lui Mircea Horia Simionescu, intitulat Str. Mircea Horia
Simionescu. Dosarul conţine fotografii şi documente (certificat de
naştere, foaie matricolă etc.), alături de o serie de referinţe critice –
secvenţe din cronici literare şi interviuri cu M.H.S. apărute, pe parcursul a
mai mulţi ani, în diverse publicaţii literare. Printre ele se numără fragmente
din texte semnate de Gabriel Dimisianu („O carte despre M.H.S.“, România
literară nr. 39/ 2011), Andreea Răsuceanu („Privirea piezişă a lui
M.H.S.“, Bucureştiul cultural nr. 118/ 16 octombrie 2012) sau din
interviuri realizate de Ioana Revnic (în România literară, nr. 8/
2008) şi Ovidiu Şimonca (în Observator cultural, din 30.01.2008).
Ştefan Ion Ghilimescu, redactorul-şef
al revistei, publică, la rândul său, un interviu mai vechi cu Mircea Horia
Simionescu, datat 17 august 1998. Spicuiesc de aici o mărturisire a
cunoscutului scriitor târgoviştean legată de actul scrisului: „Aş numi
miracolele scrisului coincidenţe; imposibil de prevăzut, necum de pregătit. Mâna
scriitorului [...] produce continuu o imensă cantitate de cuvinte, pe care le
dispune fie după reguli străvechi, fie la întâmplare (mai exact «la întâmplare»,
pentru că se pot bănui nişte criterii conform cărora se înşiruie cuvintele în
discursul reţinut pe hîrtie sau doar schiţat, virtual). Spiritul scriitorului,
vânător vigilent tot timpul, trebuie să surprindă legăturile cele mai fericite,
nodurile cele mai promiţătoare, spaţiile fertile, dar înainte de toate,
momentul maximei sonorităţi a ţevilor venind şi plecând de oriunde spre a
alcătui armonia orgii. Orele, zilele, lunile de aşteptare a momentului acestuia
de graţie sunt deopotrivă de chinuitoare şi de voluptuoase, chinuitoare până în
clipa când un cuvânt s-a alcătuit în fine şi când simţi că are tăria unei bile
de oţel, voluptuoase ca un sărut din minutul în care, împins de ideile pe care
le generează, cuvântul ales, sclipitor, neastâmpărat se rostogoleşte
în peisaje şi situaţii de neimaginat mai înainte (subl. în text)“.
O evocare a scriitorului (dispărut
dintre noi în 2011) semnează şi Petre Gheorghe Bârlea („Ingeniosul bine
temperat“): „Primele mele întâlniri cu Mircea Horia Simionescu au avut loc în
spaţiul mic, dar primitor, al Bibliotecii Casei Corpului Didactic din
Târgovişte, instalată pe atunci în vechea Casă a Învăţătorului, însuşită astăzi
de sindicatul învăţămîntului. Funcţiona acolo un fel de club al iubitorilor de
literatură găzduit cu amabilitatea-i caracteristică de bibliotecarul
instituţiei, prof. Haralambie Popescu, «Nea Bibi» pentru cei apropiaţi. Printre
invitaţi figurau frecvent Mircea Horia Simionescu, Costache Olăreanu, Alexandru
George, pentru că «dl Bibi» fusese coleg cu toţi aceştia la Liceul «Ienăchiţă
Văcărescu», în ultima promoţie dinainte de reforma învăţământului din 1947,
care a pus capăt funcţionării liceelor de elită despre ai căror absolvenţi se
spune că valorau cât un absolvent de facultate de astăzi“.
Revista le propune cititorilor şi
un concurs (în fiecare număr al ei): să recunoască fragmente din textele lui Mircea
Horia Simionescu, „indicând titlul volumului, pagina, editura, anul apariţiei“.
De reţinut de aici că însuşi titlul revistei trimestriale ce apare la Târgovişte
– Târgoviştea literară – a fost sugerat de Mircea Horia Simionescu,
care a apreciat iniţiativa oamenilor de cultură târgovişteni de a edita o
revistă de profil.
Adina DINIȚOIU, în Observator
cultural, nr. 682, iulie 2013
*
Târgoviştea literară. Anul II,
nr. 1 Martie 2013.
Bogatul sumar al revistei, care promovează patrimoniul cultural şi litarar
al Târgoviştei, cuprinde ample articole, eseuri şi medalioane despre cărturari
şi scriitori legaţi de Dâmboviţa. Ne reţin atenţia articolul semnat de Petre
Gheorghe Bârlea despre Dimitre Cantemir şi relatinizarea limbii române, precum
şi “Umorul lui Eminescu”, de Ştefan Cazimir. Foarte interesante sunt
comentariile lui Ion Popescu – Sireteanu despre lucrarea intitulată “Mic tratat
despre prostologie, care a apărut la Piteşti, în 2011, unde autorul George
Rizescu afirmă că prostia este
nemuritoare.
Foarte documentat este şi studiul lui Ştefan Ion Ghilimescu despre
internarea lui Mircea Eliade în Sanatoriul de la Moroeni, în octombrie 1938,
“în cele mai umbrite şi rele clipe ale vieţii sale”. Revista are şi o
corespondenţă din Paris semnată de A.D.Louni despre “Rhapsodie roumain”, de la
Dominique Fernandez, precum şi un calup de poezii şi proză scurtă.
(atitudini, anul XI, nr. 7
(76), iulie 2013, Casa de Cultură “I.L.Caragiale” a Municipiului Ploieşti, p.
29)
*
În atenţia cititorului de valoare – revista Argeş
Performanţele
unei reviste de cultură şi/sau ale unei reviste literare se văd cel mai bine
prin scriitorii pe care reuşeşte să-i formeze, să-i crească, să-i promoveze. În rest, ea se susţine prin nume deja
impuse, consacrate, dispuse la colaborare şi, nu în ultimul rând, prin vocaţia
intelectuală şi pregătirea concretă a celor care o redactează. Diversitatea
rubricilor şi programele estetice se dovedesc mereu discutabile,
perfecţionabile şi deseori subiectiv-contextuale. Acestea fiind criteriile, nu
mai trebuie urmărită decât consecvenţa revistei şi statornicia sa istorică. Nu
cred însă că este vreo revistă în ţară care să nu fi înregistrat fluctuaţii
valorice, mă refer la revistele cu trecut.
O
astfel de revistă, care a încercat totdeauna (dar fără să reuşească
întotdeauna!) instituirea unui sistem propriu de valori şi formularea unor
principii de estetică literară recognoscibile a fost şi este revista Argeş. Şi ea a fost/este receptată, aşa
cum spuneam, diferit, câteodată pozitiv, câteodată negativ, în funcţie de ceea
ce oferă concret pe piaţa revistelor de gen, dar, să nu uităm, şi în funcţie de
obiectivitatea critică şi capacitatea celui care se lansează în judecata de valoare.
Revista
Argeş a pornit ca multe altele,
similare, într-un moment istoric şi într-un context ideologic care au permis mai multor centre din ţară să coaguleze grupuri de intelectuali cu
coeficient înalt de creativitate, graţie deschiderii entuziaste a regimului la
început de deceniu VII, mai precis în 1965, când a fost posibilă şi în Argeş
apariţia unei reviste judeţene de cultură,
întâiul număr tipărit al acesteia (intitulată Meşterul Manole) apărând în ianuarie 1966. Cei care au pus bazele
revistei erau intelectuali, profesori la Institutul
din Piteşti, câteva nume sonore: Şerban Cioculescu, Pompiliu
Constantinescu, Vladimir Streinu, Gheorghe Vrabie, Augustin Z.N.Pop, Gabriel
Ţepelea, Baruţu T. Arghezi, Mihail Diaconescu, iar alături de ei alţi
simpatizanţi cu disponibilităţi auctoriale, împreună generând o binevenită emergenţă de grup. Opţiunea lor a fost
comună: o revistă competitivă, modernă şi profesionistă. Însă primul ei număr
nu a fost nici măcar lansat pe piaţă, (tot) din motive politice. De apreciat
însă este faptul că revista s-a născut
prin voinţa politicului şi a avut o susţinere materială permanentă din partea
autorităţilor locale, de care a rămas, fericit sau nu, dependentă. În iunie,
acelaşi an, publicaţia apare efectiv spre difuzare având un nou titlu, revista Argeş. Echipa, aceeaşi cu câteva
completări, primele materiale fiind preluate în mare parte de la publicaţia
iniţială. Pe numărul de început era înscris ca subtitlu: Revistă politică, socială, culturală, editată de către Comitetul
judeţean pentru cultură şi artă Argeș.
Prima
echipă redacţională a fost formată din Baruţu T. Arghezi, Dan Biţică, ing. C.
Budan, Al. Cerna Rădulescu, Șerban Cioculescu, arh.V. Manu, Augustin Z.N.Pop,
Gh. Stănculescu, Gabriel Tepelea, ing. Nicolae Ţilivea şi redactorul şef Mihail
Diaconescu. Începând cu anul 1968 echipa mai asimilează câteva nume: Toma
Biolan, Doru Moţoc, ing. Gh. Marinescu, Ion Todor şi Ion Popovici, renunţând la
câţiva din colaboratorii vechi: Augustin Z.N.Pop şi Al. Cerna Rădulescu. Acest
lucru se întâmpla în primăvara lui 1968, iar în toamnă vor intra în colectivul
redacţional ing. Sava Costache şi arh. Radu Răuţă. Membrii grupului îşi vor
schimba unele funcţii şi atribuţii, dar aceste schimbări nu au afectat spiritul de echipă. Alături de grupul de
redacţie se afla şi Lucian Cioată, responsabil cu prezentarea grafică a
revistei. Cercul revistei s-a lărgit curând cu alţi colaboratori, apţi să(-şi)
dovedească înclinaţiile literare: Dan Rotaru, Virginia Biolan, Ionuţ Popovici,
Vili Firoiu etc.
Prima etapă de apariţie constantă a fost rodnică, revista reuşind să
lanseze peste 200 de nume noi în primii doi ani. Perioada aceasta este marcată
fundamental de colaborarea lui Tudor Arghezi, poet de talie naţională, care
confirma indirect valoarea revistei. Alte nume de primă linie erau interesate de revistă, printre acestea Marin
Mincu şi George Pruteanu, mai târziu şi Ileana Mălăncioiu şi Romulus Rusan. În
general scriitori de la Bucureşti migrează spre oraşul de provincie, Piteşti,
disponibili pentru colaborare. Acest lucru a generat o tensiune tacită mai
multă vreme, până când, după ceva vreme, tensiunea a devenit manifestă.
Bucureştenii şi scriitorii locali făceau tot mai des loc între ei,
adversităţilor de tot felul. Din vara lui 1969, redactorul şef, Mihail
Diaconescu primeşte o bursă în Germania, iar revista cunoaşte un prim
interimat: Ion Popovici. Prezentarea grafică şi machetarea devin mai nou
responsabilitatea lui Mihai Golescu.
Perioada cea mai efervescentă a fost înregistrată
după ce la conducere, ca redactor-şef, a venit poetul Gheorghe Tomozei.
Vocaţia acestuia, multiplele relaţionări în lumea literară a vremii, precum şi
preţuirea şi prietenia pe care i le arăta Nichita Stănescu, un idol în viaţă
pentru scriitori, au generat o ascensiune negândită publicaţiei. Revista n-a
mai atins niciodată performanţele de atunci, iar acest lucru pare de-acum
înainte imposibil. Revista din acea vreme îşi depăşise statutul de revistă de provincie, cu sacrificiul (văzut aşa
mai degrabă de cei refuzaţi la publicare)
de a respinge la publicare mulţi dintre veleitarii/debutanţii locali.
Subiectul a stârnit controverse atunci, deşi realitatea aceasta a existat în
permanenţă (doar optica şi motivaţiile s-au mai schimbat). Începea, aşadar,
etapa Tomozei (un perpetuu reper al publicaţiei), o serie nouă a revistei
subintitulate acum de cultură, căreia
i se ataşează ca supliment Biblioteca de
poezie Argeş. Formula grafică îi
va aparţine de-acum lui Vlad Muşatescu. Biblioteca
Argeş (în care au apărut cu părţi din opera lor autori români de prestigiu
– Nichita Stănescu, Laurenţiu Ulici, Emil Brumaru, Urmuz, Leonid Dimov,
Gabriela Melinescu, I. Negoiţescu, Florin Mugur, Cezar Ivănescu, Adrian
Păunescu, Geo Bogza, Vladimir Streinu, Mihai Ursachi şi cu plachete numai
autori locali care promiteau consecvenţă
în literatură – Adriana Rujan, Otilia Nicolescu, Matiana-Ligia Popescu,
Elisabeta-Niţă Novac, Miron Cordun, Toma Biolan, Ion Mana/Ion Popa Argeşanu,
Valentin Predescu, Floru Mihăescu, Dan Rotaru) va primi ca adăugire titlul Literatorul, iar aici vor publica nume
sonore: Miron Radu Paraschivescu, George Ţărnea, Tudor Cristea, C. Stănescu,
George Buzinovski, Mircea Iorgulescu, Ioan Alexandru, George Alboiu, Mihai
Şora, Mihai Grămescu, Maria-Luiza Cristescu, Eugen Barbu, Marin Sorescu,
Mihaela Minulescu, Barbu Brezianu. Suplimentul va înceta să apară în septembrie
1973, chiar înainte de plecarea lui Tomozei, semn că epoca de vârf îşi începea
descendenţa. Echipa redacţională în opţiunea lui Tomozei a fost iniţial: Al.
Cerna-Rădulescu, Florin Mugur, Dan Cristea, Ilie Purcaru, cărora li s-au adăugat
scriitorii locali cu cea mai intensă activitate publicistică la acea vreme:
Miron Cordun, Toma Biolan, Marin Ioniţă, Ion Popa Argeşanu, Vasile Ghiţescu,
Dan Rotaru, Corneliu Marcu, Otilia Nicolescu, Elisabeta Novac. Printre
colaboratorii externi foarte valoroşi
apar: Constantin Noica, Tudor Arhezi, Leonid Dimov, Al. Paleologu, Ion
Negoiţescu, Ion Caraion, urmaţi de Cezar Ivănescu, Valeriu Cristea, Dana
Dumitriu, Mircea Iorgulescu, Florin Manolescu, Ileana Mălăncioiu, Matei
Calinescu etc. Începând cu iunie 1970 în
Colegiul de conducere al revistei,
alături de Tomozei, s-au aflat Florin Mugur şi Al. Cerna- Rădulescu. Perioada
aceasta a durat până în 1971, mai precis până la apariţia Tezelor din iulie 1971. Schimbările din interiorul grupului
redacţional au fost numeroase. În 1971, în februarie, revista era condusă de
Florin Mugur, ing. Gh. Constantinescu, C-tin Dinischiotu, ing. Mihai Dumitru,
V. Firoiu, C-tin Ioniţă, ing. Nicolae Paunescu, Augustin Z.N.Pop, Petre Popa,
ing. Sava Costache, Gh. Stănculescu, ing. Nicolae Ţivilea, Gh. I.
Vrăneanţu. Peste exact un an, în 1972,
în redacţie intră şi Ion Marin Iovescu, Mihai Moşandrei, ing. Eugen Rădulescu.
Disensiunile accentuate din interiorul revistei şi ideologia politică tot mai
restrictivă au provocat perturbări
majore: reclamaţii, suspiciuni, calomnii, certuri, prin urmare schimbări de
oameni şi de responsabilităţi. S-au rupt de grup (în noiembrie, 1972), Florin
Mugur/redactor-sef adjunct (dar revine
în anul următor), Dan Cristea/cronicarul literar, Cezar Ivănescu care va scrie
ulterior o carte despre această perioadă. De la sfârşitul acestui an
problematic, Romulus Constantinescu va întreţine prezentarea grafică a
publicaţiei. Când din redacţie a plecat şi Al. Cerna Rădulescu, revista
redevine a scriitorilor locali, în
1973 secretar general de redacţie fiind numit Sergiu I. Nicolaescu, iar alături
de el apar ca redactori Dan Rotaru, Ion Popa Argeşanu, Otilia Nicolescu şi
Elisabeta Novac.
Lucrurile
s-au precipitat în acel an, iar din octombrie 1973 poetul Gheorghe Tomozei a
hotărât să se retragă, constrâns de reproşurile care veneau din toate părţile.
Cei de la putere îi reproşau că refuză să publice cuvântările lui Nicolae
Ceauşescu, iar scriitorii din zonă îi reproşau preferinţa pentru autorii bucureşteni
sau din ţară în detrimentul celor locali (când revista primea finanţare din fondurile contriuabililor). După anul
1974, Argeş suportă transformările de
rigoare: apare sub egida Consiliului
Judeţean pentru cultură, devine trimestrială, renunţă la caseta
redacţională. Sergiu I. Nicolaescu va fi numit redactor-şef adjunct, iar echipa
sa, care va căpăta o anume rezistenţă, îi include pe Gh. Dumitraşcu, Cornelia
Alecu, Ioana Girardi, Dan Giurea, Dan Rotaru. Din 1982 redevine lunară şi pe
fondul detensionării produse după retragerea
bucureştenilor, redacţia rezistă până la momentul istoric 1989. După
revoluţie revista încearcă revenirea la numele Meşterul Manole, se încheagă un grup redacţional nou (Nicolae
Oprea, Miron Cordun, Călin Vlasie), revista schimbă sediile, egida editorială
şi odată cu acestea susţinătorii şi detractorii. De la sfârşitul anului 1990
în redacţie vor intra Ştefan Găitănaru, Ion Lică Vulpeşti, Mihai Moşandrei,
Vasile Novac. Începea un lung proces de transformare şi adaptare la noile condiţii
socio-economice. Ideea de cultură, în
sine, îşi începea metamorfozarea, iar revista Argeş trebuia să se adapteze din mers. Totodată recuperările ei
(care astăzi apar destul de estompate), noul sistem de valori (aflat într-o
perpetuă căutare), reconfigurările (etern discutabile şi atacabile), întregesc
perfect tabloul unei reviste aflate într-un fenomen continuu, normal de
(re)definire. Mai mulţi ani revista a apărut ca supliment trimestrial al
revistei Calende, serie nouă,
începută din 1991 (renăscută/după o absenţă de şase decenii, având rădăcinile
în vechea revistă Kalende, fondată în 1928 de Vladimir Streinu, Şerban Cioculescu,
Pompiliu Constantinescu şi Tudor Şoimaru, prin entuziasmul). Totuşi, şi
proiectul acesta s-a autodizolvat curând, dând naştere unor noi începuturi
pentru ambele reviste. Calende va
urma o traiectorie proprie între anii 1991-2005, iar revista Argeş va fi reînfiinţată în 2001 sub
egida Consiliului Local şi al Primăriei
Piteşti, avându-l ca redactor şef pe Mihail Diaconescu. După 2003, Jean
Dumitraşcu şi în prezent Dumitru Augustin Doman vor coordona activitatea
revistei Argeş. Din 2005 se reia
inclusiv Biblioteca Argeş, iar
revista va vehicula în aceşti ani mai multe suplimente, semn al căutării şi al
redefinirilor permanente. Schimbările sociale, democratice sau nu, influenţele politice, aspectul economic şi
forţa conjuncturilor şi-au pus amprenta asupra stabilităţii şi
solidarităţii publicaţiei, lucru de
asemenea firesc în evoluţia revistelor dedicate fenomenului cultural, în
contemporaneitate. Cât a izbutit să parcurgă revista Argeş din drumul spre propria perfecţionare, când şi cum,
câştigurile şi pierderile rămân judecata cititorului
de valoare.
Ca
istoric, revista Argeş face dovada
unui depozitar de entuziasm, dăruire şi
talent probate de toţi cei care s-au
implicat în existenţa ei. Dincolo de disensiunile inerente, de contextele
subiective, de oportunităţi şi de oportuni, ea a fost şi este un vehicul de
înţelepciune, graţie ideilor transportate către cititori. La rigoare,
conflictele aparţin oamenilor, niciodată ideilor.
Magda GRIGORE
*
Contemporary Literature
Press, Editura pentru Studiul Limbii Engleze prin Literatură, condusă de
profesorii universitari Lidia Vianu, Director, şi George Săndulescu, Executive
Advisor, este “the only online Literature Publishing House of University of
Bucharest”.
Desfăşurându-şi
activitatea sub auspiciile instituţiilor: British Council, Universitatea din
Bucureşti, Institutul Cultural Român şi Embassy of Ireland, editura publică
studii critice despre literatura engleză, ca modalitate a apropierii, prin
intermediul universului ficţional, de structurile morfo-sintactice ale
limbajului.
De curând,
Contemporary Literature Press a editat studiul monografic George Gordon, Lord Byron de Andi Bălu, conf. univ. dr. la catedra
de limbă, literatură engleză şi americană a Universităţii Petrol-Gaze din
Ploieşti. Volumul este însoţit de o prefaţă şi o prezentare grafică “design,
Illustrations, and owerall Layot”, realizate, amândouă, de prof. Lidia Vianu,
directorul editurii.
Studiul lui
Andi Bălu valorifică estetic întreaga creaţie literară a Lordului Byron,
subordonată aspiraţiei irepresibile, stanţată în versul “Doar numele vreau
monument să-mi fie”.
Proiectată pe
existenţa tumultoasă a poetului, opera este analizată dintr-o perspectivă
duală: lirică şi epică, Eul liric şi vocea naratorului sunt disociate de eul
empiric, în Childe Harold’s Piligrimage şi
Don Juan, interferenţele clasice şi
romantice sunt disociate în piesele de teatru.
În comentarea
marilor poeme: The Giaour, The Corsair,
Lara, Mazeppa, Andi Bălu foloseşte – cum observă prof. Lidia Vianu, în
prefaţă, mijloace şi modalităţi critice substanţial diversificate: perspectiva
naratorială, figuri retorice, limbajul şi funcţiile lui, utilizate de poet, şi
procedee narative, prin care Byron anticipează viziuni şi tehnici regizorale,
specifice cinematografului.
Prin implicarea
poetului în lupta de eliberare naţională a popoarelor din Balcani, prof. Vianu
sesizează străduinţa lui Andi Bălu de a reface “drumul cultural dintre ceea ce
numim azi Uniunea Europeană”.
George Gordon, Lord Byron, studiu alert, inteligent organizat, redactat
într-un limbaj expresiv, impune o percepţie individualizată a creaţiei şi a
personalităţii byroniene.
selecție
secretar general de redacție
[1] Primul colocviu. Intitulat Diversitate şi Identitate Culturală
Europeană, organizat anual, în jurul datei de 9 mai, “Ziua Europei”, a
încetat să se mai organizeze în forma iniţială după 3 ediţii (2001-2004). De la
aceasta a rămas doar numele publicaţiei, în română şi franceză. Celălalt
colocviu se intitulează Latinitate – Romanitate
– Românitate,, organizat anual, în jurul datei de 15 mai, “Ziua Mondială a
Latinităţii”, din anul 2002 – până astăzi (între 10 şi 12 mai 2013 a avut loc
ediţia a XII-a). Din anul 2011 – o parte din comunicările la colocviul LRR sunt
publicate în volumul anual Studii de
limbă, cultură şi comunicare. Organizatorul colocviilor mai sus amintite
este Prof.univ.dr. Petre Gheorghe Bârlea.
[2] Primele trei numere (2004-2006) au fost
publicate în limba română, cu rezumate şi cuvinte-cheie, în franceză sau în engleză.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu