Cuvântul ROUĂ
 |
|
Ion POPESCU-SIRETEANU *
|
Din lat. ros, roris, am moştenit cuvântul rouă,
care denumeşte, după Dicţionarul Limbii
Române (DLR) „picături de apă
care se formează în timpul nopţilor senine de primăvară, de vară şi de toamnă
prin condensarea vaporilor din atmosferă
şi care se depun pe plante, pe pământ şi pe obiectele aflate în aer
liber”. Preluăm din DLR o seamă de contexte ilustrative: Porneşte
desculţă prin rouă şi culege o poală de somnoroasă (Creangă); Era
boboc de trandafir… scăldat în roua
dimineţii (idem); Culeseră la floricele, se udară de rouă, priviră
fluturii cum săltau (Ispirescu); Brobonit
de rouă, pământul doarme încă
(Vlahuţă); Roua picură pe flori
(Iosif); Nu sufereau de sete, că beau
dimineaţa picături de rouă de pe
firele de iarbă (Brătescu-Voineşti); Sălciile
picurau rouă rece (Sadoveanu); Îs
născut s-aprind ca rouă-n ierburi vii lacrimi şi cascade vii de râs (Labiş);
Rouă de pe flori, Culeasă la cântători
(Alecsandri); Dimineaţa-i roua rece
(Doine); Pe potecă necălcată, De rouă nescuturată (Folclor din Moldova).
Despre cineva care
face lucrurile pe dos, se spune Pe brumă
desculţ şi pe rouă încălţat (Zanne).
Cuvântul rouă se foloseşte ca termen de
comparaţie pentru a sugera ceva trecător: Se
şterseră ca roua subţire de pe flori
(Mureşan); Că-i trăi o zi sau două Şi
te-i topi ca o rouă (Jarník-Bârseanu).
Rouă dulce este nectarul
florilor, iar rouă îngheţată este
promoroaca. Locuţiunea adverbială pe
rouă (nescuturată) are sensul „de
dimineaţă, înainte de a se ridica roua”.
Rouă are şi sensul „ploaie
măruntă şi de scurtă durată”.
În botanica populară, roua cerului este numele unei plante
mici, erbacee, insectivoră, cu flori mici, albe, şi cu frunze lunguieţe
acoperite cu peri secretori. Un alt nume al acestei plante este roua-soarelui.
Cuvântul rouă are o
familie bogată pe care o prezentăm parţial. Vb. a rourá are sensurile „ a cădea rouă”, „ a se acoperi cu rouă; a se umezi”; „ a stropi cu picături
(ca) de rouă; a umezi, a uda”, „ a înviora”; „ a cădea ploaie măruntă şi de
scurtă durată; a burniţa”; „a picura, a curge”.
Adj. rourát înseamnă „acoperit, stropit cu
rouă, plin de rouă”.
Rourică este o plantă erbacee
din familia gramineelor, numită şi iarbă-dulce,
rochia-cerului, dar înseamnă şi
„ploaie măruntă; burniţă”.
Adj. rouros, -oasă înseamnă „rourat” şi
(despre apă) limpede ca roua”.
Rouşoară este diminutiv al lui rouă, ca şi rouţă.
În DLR, Domn de rouă are sensul „om cu pretenţii”.
În mitologia populară,
însă, se spune că „Domnul de Rouă a fost un domn aşa de delicat, încât când a
răsărit soarele dimineţii s-a topit ca ceara”; „el mergea numai noaptea şi odată,
apucându-l ziua, s-a topit”; „cât era rouă noaptea şi până răsărea soarele, el
umbla pe afară, iară când se lua roua, se ascundea în casă”. Uneori este numit şi Traian: „Drumul lui
Traian, zis de bătrâni al Domnului de Rouă”.
„Domnul de Rouă ar fi
avut şederea în Muntele Carpaţi, iar doamna şedea la Celei. Noaptea venea de la
munte la doamnă la Celei şi, după cântarea cocoşilor, pleca de la Celei cu
căruţa cu cai şi până la răsăritul soarelui ajungea la munte. Într-o noapte, o
babă a oprit cocoşii de-a mai cânta şi l-a apucat ziua la Celei. La răsăritul
soarelui, plecând, l-a ajuns soarele şi s-a topit la jumătatea drumului”. Se
spune că Domnul de Rouă „domnea odinioară în Ţara Românească şi avea scaunul la
Caracal”, că „avea o amantă la Râmnicu Vâlcea” şi că a făcut un drum de piatră
de-a lungul Oltului între cele două oraşe. Oamenii l-au păcălit ascunzând
cocoşii, să nu audă când e dimineaţă şi aşa l-a prins soarele şi s-a topit. Sunt
şi alte credinţe despre Domnul de Rouă (Adrian Fochi, Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea, Bucureşti, Ed. Minerva, 1976, pp.
112-115).
În dialectul aromân
găsim rauă, roauă: lăcrinile ca roaua
= lacrimile ca roua, şi aroauă: nă aroauă
minută şi-deade = o rouă subţire se lasă; pri-aroauă şi-ni mi-adună = pe rouă să mă culeagă. Cuvântul este
moştenit din lat. ros, rorem (Tache Papahagi, Dicţionarul dialectului aromân, 1974).
La meglenoromâni avem rauă: Ca raua antru soari = ca roua dinaintea
soarelui (Theodor Capidan, Meglenoromânii,
vol. III,1935).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu