Fata morgana
m-am nimerit şi eu
aşa
într-o zi
să te iubesc
am picat ca o Fata Morgana
închipuită de tine
doar ca să vezi
cum îmi stă
cu apa în ochi
e atâta pustiu
că nici arşiţa n-are curaj
să-mi dea bună ziua
am lăsat-o să plece
Negru sub alb
pe singurul scaun
din bucătărie
moartea mi-a lăsat
un bilet de adio
îmi scrie
negru sub alb
şi răstit
să iubesc
şi să-mi văd
de treabă
***
inutil zic
să mă caut de suflet
prin toate buzunarele
de la geacă
trebuie să fie el
pe undeva
pe-acolo
în fiecare rădăcină
crescută-n stâncă
în fiecare dor murit
în zeama sălcie
pe care o beam
mai de mult
ca pe-o iubire
sau uite
în încremenirea asta
în care vin fluturi
şi mi se aşază
mincinoşi
pe gît
Love story
fiecare zi
era un anotimp
şi-n fiecare anotimp
se-ntâlneau
ca să nu se piardă
până la următorul flux
şi pentru că ştiau
că o mână
nu-i va fi îndeajuns celeilalte
să le spele păcatul
ce le curgea prin vene
ca o apă tulbure
se despărţeau
dar ea păstra de fiecare dată
un anotimp frumos
de rezervă
şi nu intra pe nicio uşă
pentru că ştia să
aştepte
Despre sfârșit
niciunul dintre bărbaţii
pe la care am trecut
să iau lumină
nu a fost
cel Nemaifost
i-am lăsat unuia
pletele tunse într-o zi
la nervi
altuia pântecul gol
pe care-şi odihnea trecutul
i-am dat unuia
o noapte polară
iar celuilalt
toate uşile
care dădeau spre mine
fără zăvor
ei nu se mai văd
în oglindă
eu alerg
Împletire
ca un cântec necântat
sau îngânat fals
noaptea
prin camera goală
e monologul meu
dar ascultă-l
ascultă de
sângele meu neştiutor
şi de zăpada ta stinsă
ne va fi
împletirea de azi
singurul fir
în alb şi roşu
potcoavă de aur
surprinsă
de întunericul
din piept
Nimic despre nimic
nimicul începe
când marfarul de seară
trece printre pomi
şi prin râu
cu toate rămăşiţele mele
de peste zi
fără halte
fără gări
doar un drum
un peron mânjit cu mine
cât să ţină de foame
la trecători
şi mecanicul fantomă
urlând
pe cine să mai scoale
din morţi
un năvod aruncat
într-o baltă de humă?
Altfel de toamnă
căderea toamnei
prin frunze
e ca o boală
de care nu pot
să mă vindec
aşa cum nu pot
să mă vindec
de tâmpla asta
arzând
pe obrazul meu
sau de mine
cea care
căuta Ora
în întunericul din şifonier
şi fuma prima ţigară
în magazia
de la capătul Lumii
Deloc definitiv
pun cruci negre
în calendar
de fiecare dată
când ne despărţim
definitiv
adun cruci negre
şi mă-ntreb
ce-o să fac
cu dragostea care-mi rămâne
ca un bacşiş gras
primit la un bairam
clandestin
apoi te-ntorci
şi îmbrăţişarea ta
luminează
ca două aure
pe capul unui sfânt
De-a rîsu’- plînsu’
cor de bocitoare
la căpătâi
una râde
pentru toate zilele
cusute cu aţă albă
una râde
pentru lacrima
ce se-ntoarce-n ochiul
primăverii de azi
una râde pentru
toate câte vor încremeni
restul
pentru că iar am uitat
să-nchid fereastra
când sufletul
stătea să se înece
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu