copy protect

duminică, 1 decembrie 2013

POEZIE - Petruța ȘERBAN



 Fata morgana

 m-am nimerit şi eu
 aşa
 într-o zi   
 să te iubesc
 am picat ca o Fata Morgana
 închipuită de tine
 doar ca să vezi
 cum îmi stă
 cu apa în ochi
 e atâta pustiu
 că nici arşiţa n-are curaj
 să-mi dea bună ziua
 am lăsat-o să plece


Negru sub alb

pe singurul scaun
din bucătărie
moartea mi-a lăsat
un bilet de adio
îmi scrie
negru sub alb
şi răstit
să iubesc
şi să-mi văd
de treabă

***

inutil zic
să mă caut de suflet
prin toate buzunarele
de la geacă
trebuie să fie el
pe undeva
pe-acolo
în fiecare rădăcină
crescută-n stâncă
în fiecare dor murit
în zeama sălcie
pe care o beam
mai de mult
ca pe-o iubire
sau uite
în încremenirea asta
în care vin fluturi
şi mi se aşază
mincinoşi
pe gît
   
 Love story

 fiecare zi
 era un anotimp
 şi-n fiecare anotimp
 se-ntâlneau
 ca să nu se piardă
 până la următorul flux
 şi pentru că ştiau
 că o mână
 nu-i va fi îndeajuns celeilalte
 să le spele păcatul
 ce le curgea prin vene
 ca o apă tulbure
 se despărţeau
 dar ea păstra de fiecare dată
 un anotimp frumos
 de rezervă
 şi nu intra pe nicio uşă
 pentru că ştia să
 aştepte


Despre sfârșit

niciunul dintre bărbaţii
pe la care am trecut
să iau lumină
nu a fost
cel Nemaifost
i-am lăsat unuia
pletele tunse într-o zi
la nervi
altuia pântecul gol
pe care-şi odihnea trecutul
i-am dat unuia
o noapte polară
iar celuilalt
toate uşile
care dădeau spre mine
fără zăvor

ei nu se mai văd
în oglindă
eu alerg

Împletire

ca un cântec necântat
sau îngânat fals
noaptea
prin camera goală
e monologul meu
dar ascultă-l
ascultă de
sângele meu neştiutor
şi de zăpada ta stinsă
ne va fi
împletirea de azi
singurul fir
în alb şi roşu
potcoavă de aur
surprinsă
de întunericul
din piept
Nimic despre nimic

nimicul începe
când marfarul de seară
trece printre pomi
şi prin râu
cu toate rămăşiţele mele
de peste zi
fără halte
fără gări
doar un drum
un peron mânjit cu mine
cât să ţină de foame
la trecători
şi mecanicul fantomă
urlând
pe cine să mai scoale
din morţi
un năvod aruncat
într-o baltă de humă?


Altfel de toamnă

căderea toamnei
prin frunze
e ca o boală
de care nu pot
să mă vindec
aşa cum nu pot
să mă vindec
de tâmpla asta
arzând
pe obrazul meu
sau de mine
cea care
căuta Ora
în întunericul din şifonier
şi fuma prima ţigară
în magazia
de la capătul Lumii

Deloc definitiv

pun cruci negre
în calendar
de fiecare dată
când ne despărţim
definitiv
adun cruci negre
şi mă-ntreb
ce-o să fac
cu dragostea care-mi rămâne
ca un bacşiş gras
primit la un bairam
clandestin
apoi te-ntorci
şi îmbrăţişarea ta
luminează
ca două aure
pe capul unui sfânt


De-a rîsu’- plînsu’

cor de bocitoare
la căpătâi
una râde
pentru toate zilele
cusute cu aţă albă
una râde
pentru lacrima
ce se-ntoarce-n ochiul
primăverii de azi
una râde pentru
toate câte vor încremeni
restul
pentru că iar am uitat
să-nchid fereastra
când sufletul
stătea să se înece

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu