copy protect

duminică, 1 decembrie 2013

FILOLOGIA SECOLULUI AL XXI-LEA - Petre Gheorghe BÂRLEA


     Rubrica de faţă este consacrată unor tineri filologi români  care  au  reuşit  să  se  impună  în activitatea de cercetare, în mediul social-economic şi/sau în învăţământul universitar şi preuniversitar din ţară şi de peste hotare, prin lucrări de excepţie – în cele mai diferite ramuri ale ştiinţelor cuvântului şi ale comunicării, în general. Este vorba despre studii  de  gramatică  descriptivă,  gramatică  istorică şi comparată,   tipologia  limbilor,  limbaje  de  specialitate  (didactic,   religios,   ştiinţific,   IT  etc.),  etnolingvistică,  mitologie lingvistică, retorică clasică şi retorici moderne, analiza discursului ş.a.m.d.
     Cele mai multe dintre lucrările pe care le vom prezenta aici sunt, la origine, teze de doctorat, realizate sub îndrumarea unor autorităţi în materie, de la universităţile româneşti sau străine. Toate poartă marca modernităţii, a spiritului tânăr al autorilor  – manifestat  prin  maniera  originală,  personală,  de  concepere  a  subiectelor de studiu, prin îndrăzneala abordărilor metodologice (interdisciplinare, în cele mai multe cazuri), prin uşurinţa cu care aceşti cercetători din generaţia actuală se mişcă pe terenul vast al documentării, studiind surse în diferite limbi, accesând biblioteci virtuale, conectându-se la bazele internaţionale de date ştiinţifice, prin corectidudinea şi frumuseţea exprimării.
     Cel ce scrie aceste rânduri a parcurs “cu creionul în mână” respectivele lucrări, prin forţa lucrurilor. Nu vrem să spunem că tot ce am citit în ultimii ani este acceptabil, dar din tot ceea ce se  scrie  acum  se poate selecta un consistent corpus de texte valoroase, care ne îndrituiesc să formulăm  o concluzie încurajatoare: cât timp mai există în ţară asemenea tineri, nu este totul pierdut pentru generaţiile noi.


Gabriela Stoica şi vocabularul românesc al afectivităţii

     Gabriela  Stoica  s-a  născut  pe  24  decembrie 1979  la  Călăraşi,  unde  a  parcurs etapele învăţământului primar şi liceal (Liceul Mihai Eminescu, profilul filologic). De-a lungul cursurilor liceale  a participat constant la concursurile naţionale de limba latină, unde a obţinut mai multe premii (în 1998, premiul I, premiul special pentru cea mai bună traducere, premiul special pentru cel mai bun comentariu de text). În 2002 a absolvit cursurile Facultăţii de Litere, Univesitatea din Bucureşti, secţia Limba şi literatura română – Limba şi literatura latină (cu lucrarea Vocabularul de origine latină din Palia de la Orăştie), iar în 2003 pe cele ale Masteratului Perspective actuale în  studiul  limbii române (cu disertaţia Împrumut şi schimbare de cod într-un grai aromân din Grecia).
     În 2002 a fost angajată prin concurs ca asistent de cercetare la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Bucureşti, unde a avut ocazia să participe la mai multe proiecte de cercetare colective: Micul Dicţionar Academic (2002-2003, volumele II-IV: redactor pentru literele G, D, H; redactor şi revizor - literele S, Ţ (integral), W (integral)); Dicţionarul limbii române (DLR – serie nouă). Litera D (2007, 2009) (redactor colaborator), Dicţionarul etimologic al limbii române (literele A, B, C) (redactor, 2006 şi în prezent); Tratatul de istoria limbii române (vol. I, coord. Marius Sala, Liliana Ionescu-Ruxăndoiu) – redactor al capitolelor: Elementul latin moştenit din limba română, Latina vulgară. Latina dunăreană. Morfologia: Substantivul. Adjectivul. Pronumele. Numeralul; Vocabularul latinei vulgare/ dunărene (semantica); Româna comună. Morfologia: Substantivul. Adjectivul. Pronumele. Numeralul; Dacoromâna comună: Substantivul. Adjectivul. Pronumele. În cadrul acestor proiecte, lucrând alături de cercetători formaţi, a avut ocazia de a aprofunda  domenii  ştiinţifice diverse şi complementare: lexicografia şi lexicologia, semantica (istorică), etimologia, limba latină, istoria limbii române.
     Din 2003 începe activitatea didactică în cadrul Departamentului de Lingvistică al Facultăţii de Litere, Universitatea din Bucureşti, întâi ca asistent universitar colaborator (2003-2005), apoi ca preparator (2005-2006), asistent universitar (2006-2012), lector universitar (din 2012), posturi de titular ocupate prin concurs. Experienţa didactică include diverse seminare, cursuri practice şi cursuri teoretice de istoria limbii române, comunicare orală, limba latină, fonetică şi morfologie, limba, cultură şi civilizaţie românească (pentru studenţi străini), limba română ca limba străină (subordonându-se  domeniilor  teoretice ale lingvisticii istorice/diacronice, analizei discursului, retoricii şi argumentării, lingvisticii aplicate).
     În perioada 2007-2008, a făcut parte din echipa grantului de cercetare Funcţionare discursivă şi gramaticalizare în limba română veche (director de grant – prof. dr. Rodica Zafiu, Centrul de lingvistică teoretică şi aplicată, Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti), ocazie cu care a  aprofundat  un  domeniu  particular  de cercetare – cel al analizei discursului şi al pragmaticii istorice, cu aplicaţie pe textele vechi româneşti. Cercetarea în cadrul acestui grant s-a finalizat cu un studiu asupra dispoziţiilor testamentare româneşti din secolele al XVII-lea – al XVIII-lea.
    În  paralel,  între  2004  şi  2011,  pregăteşte teza de doctorat, Constituirea vocabularului afectivităţii în limba română (prof. coordonator – prof. dr. Liliana Ionescu-Ruxăndoiu), susţinută în 2011. Lucrarea propune o categorizare, o descriere şi o analiză a lexicului afectiv din limba română veche, din perspectiva semanticii istorice şi diacronice. Obiectivul fundamental constă în identificarea unui specific semantic al lexicului afectiv reprezentativ al limbii vechi, în raport cu stadiul istoric de evoluţie a limbii, pe baza analizei unui corpus reprezentativ de texte vechi româneşti (secolele al XVII-lea – al XVIII-lea). Abordarea este interdisciplinară (corelând teoriile lingvistice ale afectivităţii cu cele psihologice, antropologice şi sociologice), cercetarea punând în evidenţă câteva trăsături particulare ale lexicului afectivităţii din limba română veche.
     Rezultatele cercetărilor (atât pentru domeniul tezei de doctorat, cât şi pentru celelalte domenii de interes ştiinţific) au fost prezentate în cadrul mai multor conferinţe naţionale şi internaţionale.
     În martie 2009 beneficiază de o mobilitate didactică (grantul Lifelong learning programme (LLP). Erasmus Teaching Mobility, Universitatea din Bucureşti) la Universitatea „La Sapienza”, Roma,  unde,  în  cadrul  Departamentului de Studii Europene şi Interculturale, secţia Limba şi Literatura Română, a ţinut cursuri introductive de semantică istorică a vocabularului limbii române; probleme teoretice şi aplicative ale traducerii (cu specială referire la vocabularul afectiv în limba română veche).
     Suplimentar, a predat cursuri de română ca limbă străină (acoperind dimensiunea lingvistică propriu-zisă (fonetică, morfo-sintaxă, lexic şi semantică, pragmatică), dar şi pe cea socio-culturală (elemente  de cultură şi civilizaţie românească, mentalităţi, stereotipuri culturale etc.) în cadrul Cursurilor de vară de limbă, cultură şi civilizaţie românească organizate Institutul Cultural Român (Baia-Mare 2004, 2005, Braşov 2008) şi Universitatea din Bucureşti (Sinaia 2006, Bucureşti 2012).
    Este membru al Centrului de lingvistică teoretică şi aplicată din cadrul Departamentului de Lingvistică al Facultăţii de Litere (din 2007), secretar de redacţie al  revistei Analele Universităţii din Bucureşti. Limba şi literatura română, membru al Societăţii Internaţionale de Dialectologie şi Geolingvistică (din 2012). Este editor şi co-editor pentru mai multe volume colective: 2012 - Modernitate şi interdisciplinaritate în cercetarea lingvistică. Omagiu doamnei profesor Liliana Ionescu-Ruxăndoiu,  Bucureşti,  Editura  Universităţii  Bucureşti;  2009 – Limba română. Teme actuale, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti; 2007 - Limba română. Stadiul actual al cercetării (coord. Gabriela Pană Dindelegan), Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti; 2005 - Limba română – structură şi funcţionare, (coord. Gabriela Pană Dindelegan), Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti.

***

     În  cartea  rezultată  din stagiul său doctoral, autoarea propune un studiu interdisciplinar – psihologic,  sociologic,  intercultural  şi lingvistic – asupra unui segment extrem de delicat şi de interesant din lexicul limbii române, cu deschideri la fel de utile pentru toate aceste discipline şi pentru  cunoaşterea  umană, în general1. Evident, perspectiva centrală este cea lingvistică, mult îmbogăţită prin achiziţiile dobândite din interacţiunea cu celelalte domenii de cercetare.
      Subiectul  nu  a mai fost tratat la o asemenea scară şi într-o astfel de viziune, după ştiinţa noastră, astfel încât conceperea planului de lucru constituie prin sine o altă calitate a lucrării.
    O asemenea abordare, impusă de complexitatea subiectului tratat – afectivitatea (umană) – justifică  ampla  desfăşurare din partea I a lucrării, de cca 100 de pagini, consacrată clarificării conceptului fundamental cu care se operează în lucrare, afectele, ca şi a celor conexe – emoţia, sentimentul, pasiunea, dispoziţia etc. Definirea acestora, teoriile privitoare la natura proceselor afective, proprietăţile generale, modelele de organizare şi clasificările posibile, interferenţele cu viaţa socială, implicaţiile în stabilirea modelelor antropologice de definire a identităţii culturale alcătuiesc materia primelor trei capitole ale lucrării, care vizează buna capacitate de sintetizare dovedită. În domenii extrem de eterogene şi de inconsistente, în care chiar şi specialiştii reuşesc cu greu să stabilească principii şi reguli, limite şi căi ferme de urmat, Gabriela Stoica are marele merit de a-l pune în temă pe cititorul lucrării sale cu achiziţiile absolut necesare din psihologie, sociologie, teoria culturii etc., într-o manieră limpede şi hotărâtă, pentru a-l face să înţeleagă apoi mai bine implicaţiile strict lingvistice ale terminologiei afectelor în limba română veche, nu fără unele trimiteri spre româna modernă.
     Prin toată această construcţie, tânăra cercetătoare dovedeşte că a înţeles dintr-un început un adevăr fundamental pentru studiile filologice: o analiză a cuvintelor nu poate fi niciodată „strict” lingvistică. Observaţia li s-a impus din vechime filosofilor, apoi celor care s-au ocupat de filosofia limbii, iar ulterior, diversele curente structuraliste, generativiste şi, mai ales, cele pragmatice, de astăzi,  o  confirmă  din  plin.  Aşa  cum,  în  analiza  de  suprafaţă, relaţia lexico-semantică cu componentele fonetice, gramaticale şi stilistice ale cuvintelor nu poate fi ignorată, în analiza de profunzime, structura lingvistică, în întregul ei, nu poate fi scoasă de sub impactul mecanismelor logice, psihologice, socio-culturale etc.
    Fără să facă mult caz de această teorie în sine, în afară de necesarele precizări de principiu din paginile introductive, autoarea o aplică cu aceeaşi determinare, atât în conturarea perspectivei lingvistice  (cap. I-IV),  cât  şi  prezentarea  recursului  la metodă (cap. V, care încheie partea I a lucrării). Cum era de aşteptat, în centrul grilei lingvistice de analiză se află metodele subsumate abordării lexico-semantice, detaliate pe orizontală şi pe verticală, prin incursiuni lexicografice, semice/componenţiale, contextuale, actanţiale, combinatorii, sintactice, textuale, contrastive etc., astfel încât nimic din configuraţia semnificativă şi formală a termenului în discuţie să nu rămână nelămurit. Perspectiva lexico-semantică, astfel detaliată, este încadrată de cea gramaticală, pe de o parte, şi de cea pragmatico-retorică, pe de altă parte, astfel încât respectivii termeni să poată fi văzuţi  în  ipostazele  valorificate  în contextul actelor de vorbire şi, încă dincolo de acestea, în contextele realităţii care le generează.
    Metodele de lucru, deja conturate în bună parte de acest excurs introductiv din prima parte, se dovedesc bine adaptate materialului de lucru din care autoarea şi-a alcătuit corpusul de texte, precum şi obiectivelor operaţionale pe care şi le-a propus.
    Cu o grilă de analiză astfel sintetizată în  manieră  personală,  Gabriela  Stoica  purcede la examinarea propriu-zisă a unui inventar de termeni care se subsumează unui grup restrâns şi, prin acesta, coerent structurat, de concepte din sfera afectivităţii: frică, mânie, tristeţe, bucurie, dragoste, ură. Opţiunea pare să confere teren solid şi fertil de cercetare în mod obiectiv, dacă nu am şti cât de instabilă şi de complexă poate fi aria de manifestare a unor asemenea cuvinte. Simplul fapt că avem de-a face cu nişte abstracţiuni le plasează în perimetrul dificil al onomasiologiei aplicate, în care criteriile de definire a conceptelor sunt veşnic schimbătoare, cu consecinţe dintre cele mai grave asupra posibilităţilor de încadrare lexico-semantică într-o grupă sau alta, de descriere unitară şi,  mai  ales, de sistematizare cât de cât eficientă a mecanismelor de valorificare a sensurilor şi nuanţelor fiecărui cuvânt care exprimă noţiunile luate în calcul.
    Autoarea este pe deplin conştientă de dificultăţile sarcinilor pe care şi le-a asumat şi, în primele două capitole ale părţii secunde se străduieşte – şi reuşeşte,  încă o dată ! – să pună ordine în haosul pe care îl pot genera oricând asemenea concepte şi, de fapt, orice alte câmpuri semantice, chiar  şi  cele  din  sfera  logică  concret-referenţială.  Cu  atât  mai  mult,  aşadar, este meritorie organizarea  onomasiologică a termenilor care exprimă trăiri omeneşti, dificil de explicat, ca mecanisme  de  producere,  neaşteptate  şi  diverse,  ca  forme de manifestare. Conturarea unei perspective istorico-diacronice (întărită de trimiterea corespunzătoare expresă la două categorii de texte – cronici şi cărţi populare, din două secole anume ale istoriei naţionale, al XVII-lea şi al XVIII-lea – apoi o nouă clasificare  fundamentală  a  cuvintelor  cu valoare afectivă, după un criteriu socialmente generalizat şi îndeobşte aşteptat (euforice/disforice), urmată de detalierea noilor subgrupe de analiză după  criteriul distribuţiei pe niveluri şi registre stilistice, după cel al organizării  semantice,  cu  privilegierea  analizei  efectelor  polisemantismului,  apoi  după cel etimologic şi, în sfârşit, al frecvenţei şi tipologiei comunicative, reprezintă, toate, o nouă platformă solidă pe care urmează să fie aşezate grupurile de cuvinte care redau cele şase concepte selectate de autoare, în vederea disecării şi prelevării  dovezilor despre puterea lor de semnificare, până la cel mai mic detaliu.
     Într-adevăr, demersul analitic propriu-zis înaintează, de-acum, cu o doză de siguranţă încă mai mare, deşi fiecare cuvânt/grupă de cuvinte analizat(e) pot da la iveală forme, sensuri, nuanţe, corelaţii  care  nu  se  încadrează  în  niciuna  dintre zecile de subdiviziuni ale schemelor sale de interpretare. Când se întâmplă asemenea evenimente - şi ele nu sunt puţine, cum era de aşteptat, în lumina celor spuse mai sus - autoarea cărţii ştie să-şi adapteze metoda de lucru la concretizările neaşteptate  ale  unui  cuvânt/grup  de  cuvinte  sau  altul. Este cazul introducerii unor parametri semantici suplimentari, de exemplu, impuşi de organizarea simetric-opoziţională a termenilor, în analiza contextuală a nucleului de cuvinte care exprimă „bucuria”, cf. II – III, 4.7.2. De asemenea, astfel de adaptări ale demersului analitic se remarcă atunci când este vorba despre nuanţele fine, particulare, ale cuvintelor respective, precum sunt actualizările termenilor care exprimă frica sau bucuria religioasă.
     Se înţelege de aici că maniera de abordare este pe cât de riguroasă, în integrarea materialului general de lucru într-o coerenţă de fapte de limbă, pe atât de flexibilă, în interpretarea datelor pe care le dau la iveală componentele particulare ale sferei lexico-semantice analizate.
Este aproape de la sine înţeles că o analiză atât de elaborată şi de ferm condusă teoretic şi practic se concretizează într-o organizare compoziţională simetrică, echilibrată – fără redundanţe şi fără expedieri teoretice şi aplicativ-analitice, o structură care asigură în egală măsură posibilitatea unei priviri „de sus” a ansamblului şi o explicare din interior a fiecărei părţi componente a acestei arhitecturi solide şi armonioase, în acelaşi timp.
     Aceeaşi corectitudine şi acurateţe, bazate pe o bună cnoaştere a rigorilor cuvântului scris şi ale demonstraţiei ştiinţifice despre virtuţile acestuia, se remarcă şi în stilul redactării, inclusiv în detaliile de tehnoredactare computerizată.
     În întregul ei, cartea degajă seriozitate, profesionalism, ataşament faţă de ştiinţele cuvântului şi  faţă de tot ceea ce înseamnă cunoaştere şi trăire umană, respect faţă de receptorii mesajului transmis prin cuvânt.

  1Gabriela Stoica, Afect şi afectivitate. Conceptualizare şi lexicalizare în româna veche, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2012, 430 p., ISBN – 978-606-16-0148-6.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu