Un prozator piteştean, jurist ca
formaţie şi avocat ca profesie, George Rizescu (n. 1950), autor a peste
douăzeci de cărţi, a îndeplinit unele funcţii oficiale, între care cea de
senator (1992-1996) şi cea de subprefect de Argeş (2006). După publicarea unor
cărţi, îndeosebi în ciclul Salvache,
s-a impus ca un valoros autor satiric, prezentând din interior, vechi şi noi
tare ale societăţii româneşti şi ale omului contemporan, cu precădere ale
omului politic de după revoluţia din 1989.
George Rizescu a cunoscut lumea
politică din interior şi a înţeles că mult putregai a ieşit la vedere după 1990
şi că, acest putregai, plămădit şi crescut în comunism, a proliferat după
revoluţie şi a apărut la vedere în calitate de om politic.
În scrierile sale, acest Caragiale al
zilelor noastre, râde-plânge văzând oameni de nimic, cu rang de canalii, ajunşi
în poziţie de mari demnitari ai statului, o lume de infami şi de rebuturi
sociale strecurate la demnităţi prin minciună şi neobrăzare, dar şi ajutaţi din
plin de unele împrejurări.
Cartea sa Mic tratat de prostologie (Editura Pământul, Piteşti, 2011) este un
puternic pamflet politic, în care autorul şi-a propus să studieze prostia sub
toate formele ei de manifestare.
Cuvântul prostolog, înregistrat în Dicţionarul
limbii române, şi în Micul dicţionar
academic, este variantă a lui prostovol şi are sensul „unealtă de
pescuit”, sinonim al lui crâsnic.
Pe vremea când eram student
(1954-1958), eu şi colegii foloseam cuvântul prostologie în legătură cu examenele. Câte unul dintre noi era doctor în prostologie, adică era prost
de tot. Fără să-l fi cunoscut din mediul ieşean, George Rizescu reinventează
cuvântul, îi dă valori cu totul neaşteptate şi îl introduce dintr-o dată în
limba literară, care îl primeşte cu ... entuziasm!
Cartea lui George Rizescu reprezintă o
suită de prelegeri ale unui curs universitar de Prostologie ca „ştiinţa
prostiei umane, ştiinţa cu şi despre proşti”, pentru că „prostia chiar este un
subiect de interes major pentru omenire”, întrucât reprezintă „una dintre
calităţile noastre cele mai adevărate, mai vizibile şi mai determinante în
raporturile noastre cu lumea”.
Prostologia „este singura ştiinţă cunoscută în
lume ce poate să facă din nimeni un cineva şi din cineva un nimeni”; „nicio
altă ştiinţă cunoscută a lumii moderne nu este mai pregnant legată de Om, de
evoluţia lui în timp istoric, de personalitatea lui specială şi atât de
complexă”.
„Proştii ăştia cu zel, Proştii ăştia cu
ştaif sunt, de regulă, Proştii care ne interesează cel mai mult, ne
interesează în cel mai înalt grad, pentru că deţin, tot de regulă, marile
pârghii ale Puterii într-un Stat...”. „Proşti trimitem în Parlament, de legi
proaste avem parte, şi nimeni n-o să ne oblige să gândim altfel, atâta timp cât
prostia ce ne-a acaparat fiinţa ne dictează definitiv şi tragic
comportamentul”. Întreaga carte este presărată cu dense cugetări despre prost
şi despre prostie. Iată câteva dintre acestea:
Prostul nu are niciodată îndoieli!
Prostul are întotdeauna dreptate!
Prostul este ferm în tot ce spune!
Prostul ştie întotdeauna ce face!
Prostul nu cere sfaturi!
Prostul urăşte tot ce nu înţelege!
Prostul nu greşeşte niciodată!
Mintea prostului este întotdeauna
odihnită!
Autorul defineşte prostul şi prezintă
felurile de proşti, include Prostologia printre ştiinţele
socio-umane, ne informează că prostia începe de la Adam, prezintă izvoarele
istorice ale prostologiei
(înjurătura, blestemul, farmecul, nesimţirea), face un excurs în timp (prostologia în antichitate, în evul
mediu, în epoca modernă şi contemporană), prezintă instrumentele de lucru ale prostologiei. Aş putea spune că nu i-a
scăpat nici un aspect al vieţii omeneşti în care să nu se manifeste prostia.
Cartea lui George Rizescu este un
adevărat proces al comunismului, care a adus nenumărate suferinţe în societatea
românească. El preia o parte din lumea lui Caragiale, încă existentă, şi
pătrunde mai adânc în cea contemporană, divulgându-i tarele care o subminează.
Proiectele de legi anexate volumului
sunt, cum observă prefaţatorul-editor G. Frangulea, „o bătaie de joc la adresa
Parlamentului”, de fapt o critică severă a legislativului, care nu-şi face
datoria.
Tratatul lui George Rizescu este o
carte deschisă şi va fi completată de la o ediţie la alta. Fără îndoială că vom
găsi date privitoare la suspendarea preşedintelui, la plagiatul lui Victor
Ponta, la „cinstiţii” din Guvern...
Închei aceste însemnări făcând
constatarea că George Rizescu este un neîntrecut observator al lumii româneşti
actuale. Cartea îşi merită pe deplin titlul de tratat, fiind o privire
atotcuprinzătoare asupra prostiei în diversele ei ipostaze.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu