Rugăciune
cu bunăcuviinţă
mă rog,
nesăturată
de tine, soră lume:
nu mă lăsa uitată
în ţepene cutume –
mai trage-mă de mânecă,
mai trage-mă pe sfoară,
mai trage-mă pe roată,
mai du-mă
spre-acel cântec-năsălie
şi mă cuminecă cu el
şi mă învie.
Mai naşte-mă, Marie…
Dezlegare
Iată, Viaţă, armele
pe care mi le-ai dat
să lupt:
le aştern la picioarele tale –
se apropie schimbul de noapte…
Dacă-am fost la înălţimea
viselor tale,
binecuvântă-mă cu-n singur
suspin –
în numele pruncilor patriei,
neştiuţi,
care vin...
Şi spune-le lor să strângă din
dinţi.
Să nu calce trufaş
pe pământul durut.
Să înveţe parola.
Şi să plângă numai cu roua
cum tu mi-ai cerut...
Vecernie
Ca umbra,
o sutană
sub ziduri se strecoară
şi prin văzduh
ne umple, cu toaca,
înserarea.
Treaz,
ochiul sfânt al turlei înalte
se roteşte,
biserica se-nfoaie ca pasărea
şi creşte
să ne cuprindă, cloşcă,
sub crugul ei de piatră.
Intrăm ca la căldură,
strânşi în devălmăşie,
neliniştiţi o vreme
şi cuminţiţi,
deodată.
De profundis
Mai ai porţi de închinat? –
neam al meu fărâmiţat...
Mai ai traistă de cerşit? –
neam de vremuri urgisit...
Mai ai glas? Mai ai cărare? –
neam al meu plătind hotare...
Tot n-ai învâţat să mori? –
neam al meu de domnitori...
Eroică…
Curaj, şi întinde-te,
întinde-te
până la ultima unghie,
treci de firavul suflet
şi înfige odată în ceruri
steagul de purpură!
noi rămânem aici,
pe pământ,
la poalele înălţării
neclintiţi,
tremurând pentru tine –
aşteptându-ţi întoarcerea
cum aşteaptă câinii să cadă
halca de carne,
fremătând cu gâturile ridicate
aproape scheunând…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu