Cuvântul românesc floare vine din lat. flos, florem, în aromână este de asemenea floare (şi floară) cu
pl. flori, iar în meglenoromână la floari.
Dicţionarul Academiei prezintă cuvântul cu
sensuri şi valori diferite şi întrebuinţări în diferite domenii.
1. În înţeles propriu
şi restrâns, floare denumeşte
„partea plantei în care se găsesc organele ei de reproducere, în locul căreia,
după veştejire, apare fructul (rodul)”.
Prin extindere, floare este o „plantă (ierboasă), care înfloreşte (adesea în
opoziţie cu buruiană şi iarbă). În DA
au fost consemnate unele extrase din texte vechi şi moderne în care este
prezent cuvântul. Astfel: Tocmi iazerele
şi izvoarele, şi văile... şi florile şi toată frumuseţea pământului (Moxa);
Sânteţi ca floarea câmpului şi ca iarba
carea o usucă soarele şi piiare (Invăţături, 1642); Flori albastre tremur ude în văzduhul tămâiet (Eminescu); Jelui-m-aş florilor De dorul surorilor (Jarník-Bârseanu). Se spune: Cu o floare nu se face primăvară
(proverb). Mă sui încetişor în teiul care te adormea de
mirosul floarei (Creangă); Gândeşti
că e floare la ureche să cauţi acul
în carul cu fân (Pann).
Se spune: De florile mărului sau de flori de cuc ceea ce înseamnă
„degeaba, în zadar”: Nu-l duceam noi la
spânzurătoare, numai aşa de flori de cuc (Creangă).
Copil din flori este „copil
nelegitim, copil natural” (conceput afară, în câmpul cu flori).
Floare intră în
componenţa unor denumiri populare de plante. Astfel, avem: floarea-albinuţei, floarea-boului,
floarea-călugărului, floarea-doamnei sau a domniţei, floarea-fânului,
floarea-florilor, floarea-grâului, floarea-nopţii, floarea-pâinii,
floarea-Paştelui, floarea-raiului, floarea-vântului, floarea-zânelor,
floarea-de-fân, floarea-de-leac, floarea-de-noroc,
floarea-de-stea şi multe altele.
II. Prin analogie, floare înseamnă „desen, sculptura,
broderie, cusătura etc. în formă de floare”.
Poarta denumirea de floare vegetaţiile de mucegai de pe
vin, de pe oţet, de pe pâine, de pe caş etc. Spunem floarea cheii, floarea
cuiului, floarea sfredelului...
III. Floare este „tot ceea ce poate fi
comparat cu fineţea, frăgezimea, fragilitatea, splendoarea şi frumuseţea unei
flori”. Viaţa omului E ca floarea câmpului (Jarník-Bârseanu).
Floare este vârsta când omul
este frumos şi puternic, de aceea spunem în
floare, în floarea vieţii etc.
În folclor se spune: Eu sânt floarea satului, Crucea busuiocului (Marian); Eram floarea florilor, Drăguţa feciorilor
(Jarník-Bârseanu).
Cuvântul floarea are o
familie bogată creată prin derivate cu prefixe şi sufixe. E de ajuns dacă
amintim derivatele înflori, înfloritură, înfloritor sau Florar
„luna aprilie”şi florar „persoană
care cultivă flori”, cu florăreasă
şi florăriţă, florărie, floricică, Florii – sărbătoare, floriu şi florian.
Dintre toate
derivatele, verbul înflori acopere
desăvârşit întregul teritoriu al limbii române. Are sensurile „a da sau a face
floare; a da sau a fi în floare”; „a face să înflorească”; „(fig.) a se
dezvolta (ca o floare) bine şi frumos, a-i merge bine, a-i prii; a fi în
floare”; „a fi ca o floare, frumos şi vesel”, „ a fi într-o stare sufletească
bună”; „a coase, a broda flori”, „a înflora”. Se spune că vinul înfloreşte =
prinde floare. Dicţionarul Academiei
(DLR) prezintă pe larg familia
acestui verb, cu numeroase exemple din texte vechi şi moderne, inclusiv din
folclor.
Şi Micul dicţionar academic prezintă pe
larg cuvântul floare şi derivatul înflori.
Între numele româneşti
de botez sau de familie, multe îşi au originea în florile câmpului ori ale
grădinilor. Amintesc aici câteva, după Floarea
şi Florica, Florea şi Florian. Îmi
vin în gând, acum, numele Busuioc şi
Brânduşa, Margareta şi Narcisa, Trandafir şi Trandafira, Viorel şi Viorica... Şi lista aceasta ar putea
creşte mult. Un mare număr de flori sunt cuprinse în Botanica poporană română a lui S. Fl. Marian ori în Dicţionarul etnobotanic al lui Al.
Borza ori în Enciclopedie de
etnobotanică românească de Valer Butură.
În limba literară,
floare nu este concurat de vreun alt cuvânt, pe când în dialectul aromân are
concurenţi pe lăluδă şi lilice, primul împrumut grecesc, iar al
doilea fără etimologie clară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu