Constantin Virgil BĂNESCU, Acelaşi cer ce nu e

Zia

(de peste jumătate de zi)

umbra mănâncă soare şi aici

e vânt cald

mă gândesc mai departe la tine

mă gândesc că mă aştepţi

că facem cu rândul la venirea unuia către celălalt

azi vin eu la tine

m-ai îngenuncheat în aşa fel încât să mă pot ridica singur

şi m-ai îngenuncheat din nou

şi nu m-ai mai lăsat să mă pot ridica fără tine

vântul suflă cald

gura ta e o rodie muşcată de mine până s-a făcut gură
singura gură din care-mi mai trag sufletul
vântul suflă cald dinspre tine

mă gândesc mai departe la tine
mă gândesc la gura ta
care curând se va deschide
şi-mi va reda răsuflarea pe care abia mi-o mai ţin
de peste jumătate de zi


acelaşi cer ce nu e

în dimineaţa aceasta
nu fac faţă acestei dimineţi

încep să plâng
adorm la loc
încep să mă trezesc
deasupra ferestrei
acelaşi cer ce nu e niciodată sub fereastră

în dimineaţa aceasta
îmi dau seama
că nu fac faţă acestei dimineţi


Zia
(din tine)

aici îmi încep cartea

pornesc pledoaria pentru iubire

o continuu cu sacramentele tale

din tine îmi întind viaţa peste tot
te strâng în braţe şi te iubesc
mai mult decât te iubeşti pe tine însăţi
mai mult decât mă iubesc pe mine însumi

capătul pământului nu e capătul cerului

capătul iubirii nu are capăt


Zia
(frumoasă)

răsuflu pe pagină
cu gura aproape de hârtie

mă gândesc mai departe la tine

îţi scriu numele
cu nerăbdarea conştiinţei
ce nu-şi aşteaptă niciodată greşeala

îţi tai numele
cu nerăbdarea greşelii
ce nu-şi aşteaptă niciodată conştiinţa

frumoasă cu numele scris şi tăiat
te aud tot timpul
şi nu pot tăia sunetul vocii tale


Zia
(mă luminezi)

mă trezesc şi vreau să mă întorc în somn
aşa cum vreau să mă întorc în tine

afară e frig

covorul din bucătărie se ridică puţin

ai cele mai frumoase orgasme
şi mă faci cel mai frumos cu orgasmele tale

orgasmele tale sunt nişte păsări tinere
ce dau din aripi în creol deasupra patului nostru

mă trezesc şi mă luminezi mai mult decât ziua

mă luminezi tot timpul
şi timpul e tot al luminii tale

Zia
(numai cu tine)

trăiesc
şi continuu să trăiesc
şi mă voi ridica deasupra tuturor sertarelor pline
şi de acolo voi privi toamna

numai cu tine Zia

numai cu tine voi fi
printre razele soarelui portocaliu ca inima ta

numai cu tine Zia
voi mai privi toamna

numai cu tine mă voi întoarce numai acasă

numai cu tine voi vedea albeaţa deplină
a ultimei zile

şi atunci dintr-un pahar cu vin
va ieşi un nou pahar cu vin


se naşte chipul meu

e cald de peste tot

se naşte grădina
se nasc aleile
se naşte lacul
se naşte fereastra
se naşte râul de deasupra copacilor

se naşte chipul meu

şi privindu-mă
îmi dau seama
că nu e nimic mai frumos
decât bucuria ochiului trist



cu mama şi cu tata

nu mai ştiu din ce e făcută viaţa

nu mai ştiu din ce e făcută viaţa mea

azi-noapte m-am visat din nou

cu mama şi cu tata

în pădurea de primăvară cu mulţi copaci căzuţi

mama era supărată

ca întotdeauna

pe ea pe tot ce era împrejurul ei

şi pe tot ce ieşea din ea împrejurul ei

tata scotea iarba din pământ
şi o întorcea cu faţa în jos

nu mai ştiu ce e cu viaţa


ziua în care mor

la 23 de ani de viaţă
nu mai am ce să scriu până mor

şi e viaţă azi

e gura mea deschisă în faţa morţii gurii mele

e soare peste foc

e tot ce-aş mai scrie
dacă aş mai avea ce să scriu până mor

e pielea cea mai întinsă a zilei

e ziua în care mor

ziua în care mor e încă o zi de viaţă

Constantin Virgil BĂNESCU