copy protect

marți, 2 septembrie 2014

POEZIE - Grigore GRIGORE








Ca într-o colivie stau în
privirea ta ca într-o
colivie fără acoperiş şi
duşumea

stau că aşa mi s-a spus
să mă feresc de cel de jos
să mă feresc de cel de sus
să fiu cuminte
că doar în cuvinte
voi găsi adevărul
în cele din mine
din colivia mea
care vor să evadeze
prin adâncul meu

        *

        Poezia se uită la mine
        ca o pasăre a cerului
        coborâtă să bea apă din
        sufletul meu

        e aici un semn al
        cunoaşterii pe care nu-l ştiu
        de ce au atât de devreme
        de ce eu atât de târziu

        speriată
        mirată
        uimită

        Poezia aşteaptă de la mine
        ca o mamă de la fiul ei
        să-i împlinesc un vis
        pe care nu l-a visat

*
        Noaptea trecută am tot visat
        alte timpuri şi alte locuri
        nu prea mai ştiu ce s-a întâmplat
        dar pretutindeni ardeau focuri

        şi chipul tău
        şi trupul tău uneori
        ţâşneau din pământ
        ca seva din nori

        te apropiai şi te depărtai
        ca o fotografie a unui grai
        doar că deodată din
        nu ştiu din ce
        tot visul meu s-a risipit
        şi-mi amintesc doar că
        nimic din ce doream
        nu mi-ai şoptit

*
        Văzduhul cel adânc
        al durerilor tale
        provocat de piciorul stâng

        te-a înghiţit

        tu vrei să evadezi într-o
        secundă

        ţi se pare prea scurt anul
        pentru o operă
        eternă

        într-o secundă dar în
        secunda în care
        începe eternitatea

        tu vrei
        să faci cunoştinţă
        cu tine

*
        Tatăl meu domesticea
        cai sălbatici
        avea un cal
        avea doi cai
        avea trei cai

        după cât am înţeles eu
        iepele fătau din când în când
        caii se năşteau sălbatici
        a fost chiar un proces
        celebru la vremea aceea
        pe care tatăl meu l-a
        câştigat cu o iapă
        care nu mânca jeratec

        eu ca să călăresc iepe
        trebuia să le domesticesc
        dar pentru că eram prea
        mic
        încheiam cu ele tratate
        de bună călărie
        căci nu mă vedeam
        călărit   

*

        Când eram mic
        vroiam să fiu mare
        şi-ntr-o zi oarecare
        n-o să mai încap
        într-un plic

        visam să cresc
        cât se poate de mult
        încât să te ascult
        când ţipând când tăcând
        în nimic

        visam că bătrân
        nu doar îmbătrânit
        să rămân părăsit
        de un ultim cuvânt
        potrivit   

        când eram
        ca să fiu
        nu speram
        că-i târziu


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu