FILOLOGIA SECOLULUI AL XXI-LEA - Petre Gheorghe BARLEA

        Rubrica de faţă este consacrată unor tineri filologi români care au reuşit să se impună în activitatea de cercetare, în mediul social-economic şi/sau în învăţământul universitar şi preuniversitar din ţară şi de peste hotare, prin lucrări de excepţie – în cele mai diferite ramuri ale ştiinţelor cuvântului şi ale comunicării, în general. Este vorba despre studii de gramatică descriptivă, gramatică istorică şi comparată, tipologia limbilor, limbaje de specialitate (didactic, religios, ştiinţific, IT etc.), etnolingvistică, mitologie lingvistică, retorică clasică şi retorici moderne, analiza discursului ş.a.m.d.
        Cele mai multe dintre lucrările pe care le prezentăm aici sunt, la origine, teze de doctorat, realizate sub îndrumarea unor autorităţi în materie, de la universităţile româneşti sau străine. Toate poartă marca modernităţii, a spiritului tânăr al autorilor  – manifestat prin maniera originală, personală, de concepere a subiectelor de studiu, prin îndrăzneala abordărilor metodologice (interdisciplinare, în cele mai multe cazuri), prin uşurinţa cu care aceşti cercetători din generaţia actuală se mişcă pe terenul vast al documentării, studiind surse în diferite limbi, accesând biblioteci virtuale, conectându-se la bazele internaţionale de date ştiinţifice, prin corectidudinea şi frumuseţea exprimării.
        Cel ce scrie aceste rânduri a parcurs “cu creionul în mână” respectivele lucrări, prin forţa lucrurilor. Nu vrem să spunem că tot ce am citit în ultimii ani este acceptabil, dar din tot ceea ce se scrie acum se poate selecta un consistent corpus de texte valoroase, care ne îndrituiesc să formulăm o concluzie încurajatoare: cât timp mai există în ţară asemenea tineri, nu este totul pierdut pentru generaţiile noi.

Raluca Felicia Toma -
pragmatica proverbelor biblice

        Raluca Felicia Toma, născută la 28 noiembrie 1957 în comuna Moroieni, judeţul Dâmboviţa, a urmat cursurile Liceului Pedagogic din Târgovişte şi a funcţionat ca învăţător/institutor la Colegiul Naţional “Constantin Cantacuzino” din același oraş. A făcut parte dintr-o generaţie de studenţi de excepţie ai Colegiului Universitar de Institutori din cadrul UVT, aproape toţi proveniţi din rândurile foştilor “normalişti”, care au adus cu ei în această instituţie seriozitatea, maturitatea în actul profesionalizării continue şi ataşamentul faţă de meseria de dascăl. După absolvirea Facultăţii de Teologie-Litere şi a unui master în specialitate (“Limbă, cultură şi civilizaţie română în context european”), s-a titularizat în cadrul Departamentului de Litere al Universităţii “Valahia” din Târgovişte, unde a funcţionat mai întâi ca asistent, apoi ca lector, după obţinerea titlului de Doctor în Filologie, obţinut la Universitatea “Ovidius” din Constanţa.
        În prezent, este conferenţiar doctor în cadrul Departamentului de Litere al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Litere şi Comunicare, din cadrul Universităţii „Valahia” din Târgovişte, susţinând cursuri de lingvistică generală/teorii asupra limbii, sintaxă a limbii române etc. Extrem de aplicată, de conştiincioasă şi de corectă în tot ceea ce face, dotată cu un simţ gospodăresc-administrativ şi cu conştiinţă profesională ieşite din comun, foarte dedicată instituţiei în care lucrează şi actului didactic, în principiu, a condus în două etape şi continuă să conducă Departamentul de Litere, în calitate de director de departament.
        Preocupată de frazeologia biblică, este autoarea cărţilor: Pragmatica proverbelor biblice; Analiza retorico-stilistică a proverbelor biblice; Dicţionar de cuvinte şi expresii de origine biblică în limba română, a unor cursuri universitare de profil ş.a. Este o prezenţă activă la simpozioanele şi colocviile de specialitate din ţară şi din străinătate, publicându-şi studiile şi articolele în anale academice, volume colective, reviste de specialitate, precum LLR, DICE etc. Participă la realizarea proiectelor naţionale şi internaţionale de cercetare ştiinţifică, precum „Locuri imaginare în literatura pentru copii”, finanţat de Agenţia Universitară Francofonă (soldată cu colaborări semnificative la cele două ediţii ale Dicţionarului de locuri imaginare în literatura română pentru copii şi tineret, Bucureşti: Editura MLR, 2006 şi 2009); „Didactici moderne în ştiinţele umaniste” etc.

*
*      *

        Principala calitate a cărții pe care Raluca Felicia Toma o propune cititorilor săi 1  este originalitatea abordării. Deşi se bazează pe o listă impresionantă de surse bibliografice, acestea sunt folosite numai ca puncte de pornire în utilizarea unor metode şi tehnici de lucru, în stabilirea unor criterii de clasificare a materialului cercetat şi, mai ales, de stabilire a tipologiei expresiilor paremiologice, aşa cum au fost descrise, prin analiza de conţinut şi de formă întreprinsă în demersul propus. Recursul la lucrările de referinţă ajută, de asemenea, la confirmarea sau infirmarea unor constatări la care se ajunge prin mijloace proprii, la confruntarea unor puncte de vedere personale. În orice caz, chiar și în aceste cazuri, se procedează, de fiecare dată, la o valorificare ”critică şi creatoare” a surselor teoretice, cu trimiteri oneste şi complete la autoritatea invocată.
        În al doilea rând, am remarca perspectiva cu totul nouă din care este tratată problematica în discuție. Tema generală a proverbelor biblice nu este, evident,  deloc  nouă şi, din acest punct de vedere, lucrarea ar fi putut deveni o sinteză frumoasă a cercetărilor anterioare, aşa cum se procedează frecvent, din păcate, în rândurile tinerilor cercetători din mediul universitar. Nu este şi cazul de faţă. Aplicând o grilă originală, rezultată din valorificarea unor teorii şi practici ale pragmaticii lingvistice, ale onomasiologiei, ale structuralismului, ale gramaticii comparativ-istorice, dar şi ale metodei contrastiv-tipologice, studiul de faţă conduce la relevarea unor aspecte noi ale unor texte cu existenţă cel puţin bimilenară. Desigur, amestecul de metode şi  combinaţiile tehnicilor  de analiză dovedesc faptul că niciuna nu a fost aprofundată şi respectată în litera şi spiritul ei. Dar acest lucru este declarat expressis verbis în introducerea teoretică a lucrării şi, atâta timp cât sistemul de lucru rezultat conduce la concluzii noi, efortul este demn de apreciat, cu atât mai mult cu cât eventualele naivităţi şi observaţii prea îndrăzneţe sunt asumate cu toată responsabilitatea şi în deplină cunoştinţă de cauză de către autoare.
        Din teoriile moderne ale comunicării şi din pragmatica lingvistică se preiau structurile actului de comunicare verbală, schemele logice şi formale ale enunţului respectiv. Onomasiologia o ajută pe Raluca Felicia Toma să-şi ordoneze, convenţional, un material foarte bogat şi extrem de eterogen, ”sistematizat” deja tematic în capitole şi florilegii  în ediţiile consacrate de tradiţia cărţilor sacre, dar unde proverbele sunt grupate în aşa fel, încât pot provoca derută pentru cititorul neavizat. Or, în lucrarea de faţă se reorganizează corpusul de texte, operându-se o reducere drastică a versetelor tipărite aşa cum ar fi fost culese în vremurile biblice, sub numele de „proverbe”. În acest nou corpus, de 365 de proverbe, care nu coincid tematic cu capitolele din Cartea lui Solomon, se aplică metoda descompunerii logico-gramaticale şi stilistice, prin aşa-numita „tehnică a parafrazei”, în care se reunesc, de fapt, achiziţiile metodelor clasice şi moderne. O constatare interesantă făcută cu acest prilej este aceea că şi în vechime, „doctorii” - reprezentanţii cei mai străluciţi ai patristicii, exegeţii de mare autoritate - procedau în acelaşi fel. Teza de faţă dovedeşte încă o dată că tot ce înseamnă „descoperire” modernă în analiza actelor de limbaj reprezintă vechi tehnici, teoretizate şi aplicate cu succes în Antichitate, perfecţionate în Evul Mediu, în Renaştere şi re-valorificate în epoca modernă şi contemporană. Este, de fapt, evoluţia de la retorica clasică la retoricile moderne şi, de la aceasta, la domeniile care ţin de ştiinţele şi artele comunicării.
        Pe de altă parte, se fac trimiteri la numeroase alte structuri paremiologice, răspândite peste tot în cărţile Vechiului Testament şi Noului Testament. Mai mult chiar, toate acestea sunt comparate cu proverbele „laice”, extrase din culegeri mai vechi sau mai noi din cultura noastră (în primul rând, din cele zece volume publicate de către Iuliu Zanne) sau din alte culturi (balcanice, occidentale etc.). Pornind de la această bogăţie de exemple, se ajunge la o viziune asupra manierei în care proverbul, în esenţa sa, „zice mai mult decât spune”, cum se afirmă la un moment dat în text. Pentru că însăși premisa lucrării este aceasta: versiunile româneşti reuşesc, nu fără poticniri, manifestate de-a lungul secolelor de tălmăcire din limbile vechi „sacre”, să redea forţa de semnificare a acelor enunţuri scurte, deseori încifrate sau ilogic formulate.
        În acest mod, se compară versiunile românești vechi, în primul rând Biblia de la Bucureşti (1688), analizată în nu mai puţin de trei ediţii, dintre care cel puţin una rezultată din colaţionarea a două manuscrise originale, cu versiunile mai noi, realizate de Nicodim Munteanu, Radu Vasile şi Gala Galaction, Dumitru Cornilescu, Valeriu Anania ş.a. Fiecare versiune a rezolvat într-un anumit fel dificultăţile lingvistice şi echivalarea referenţilor enciclopedici, cum se numesc în pragmatică, adică elementele de realia, fără de care mesajul unor proverbe nu-şi atinge nivelul performativ, iar altele rămân de-a dreptul obscure. Acesta este motivul pentru care lucrarea s-a numit, într-o primă variantă, prezentată de autoare ca teză de doctorat, „Versiunile româneşti ale proverbelor biblice”, o denumire relativ neutră, modestă, care exprimă procesul analizelor filologice mai puţin decât pe al celor pragmatice. În fapt, cercetarea de față vizează tocmai pragmatica proverbelor biblice, așa cum era specificat în subtitlul acelei variante.
        Jocul titlurilor provine din constatarea că rezultatele analizei pragmatice depind de haina lingvistică în care este înfățișat cititorilor vechiului tezaur de înţelepciune, autoarea propunându-și să releve virtuțile limbii române, în acest caz. Aceasta nu înseamnă însă că evaluarea performatorilor s-a limitat la ediţiile româneşti. Pentru a stabili performanțele limbii române în formularea unor enunţuri care, prin natura lor, „ascund şi relevă” sau, altfel exprimat, „spun mult în puţine cuvinte”, se face comparaţia cu versiunile vechi din greacă şi latină, mai puţin cu cele slavone sau cu cele vechi ebraice (care ne-au parvenit, însă, sub forma relativ recentă a textelor masoretice – sec. al IX-lea), la care autoarea nu a avut acces decât prin intermediari, lucru de înţeles, de altfel.
        Rezultatele unui asemenea demers sunt mai mult decât interesante. Se vede clar cum „Cei 70 de înţelepţi” şi-au îngăduit mari libertăţi în realizarea Septuagintei, faţă de textele vechi ebraico-aramaice, în sensul că au introdus în textul realizat în greacă versete noi, au renunţat la versete vechi, au schimbat termeni şi expresii, au înlocuit elemente de realia (referinţe concrete pe care se bazează aluziile din metaforele, alegoriile şi imaginile poetice paremiologice). Având în faţă ambele tipuri de texte, traducătorii români au constat că au de luptat nu numai cu „strâmtoarea” limbii române, ci şi cu inconsecvenţele din textele-bază. Opţiunile vor fi fost cu atât mai dramatice, cu cât orice greşeală de echivalare devine încă mai gravă când este vorba despre textele religioase, întrucât pot conduce la acuzaţii de erezie, prin „smintirea” cuvântului divin.
        Dar cea mai spectaculoasă contribuţie a acestei cărți constă în demontarea mecanismelor logico-semantice şi gramatical-stilistice prin care discursul laic se transformă în discurs religios. Prin regula substituţiilor parţiale, operate treptat, prin nuanţări, schimbări de topică etc. sau, pur şi simplu, printr-o aşezare într-un context nou, mesajul transmis de un proverb oarecare, cules din înţelepciunea populară comună, din creaţia folclorică, anonimă şi colectivă, se transformă într-un mesaj teologic, încărcat cu atributele harului divin. „Binele şi Răul”, „Înţelepciunea şi Prostia” – termenii centrali din structura binară logico-sintactică, semantică şi stilistică a proverbelor (construite pe relaţii de opoziţie sau de adicţiune) se transformă în „Credinţă şi Necredinţă” „Iubire de Dumnezeu şi Păcat” etc. Apoi, de-a lungul secolelor, se petrece fenomenul invers: aureolate de apartenenţă la Legea cea Veche, după care se călăuzesc milioane de oameni, enunţurile respective reintră în circuitul public, devenind din nou folclor, bunuri comune ale literaturii sapienţiale ale popoarelor.
        Asemenea contribuţii ţin de esenţa cercetării şi nu pot fi oferite cititorilor decât prin cunoaşterea temeinică a materialului cu care se lucrează şi prin ataşament faţă de subiectul lucrării. Pe de altă parte, ele validează eficienţa metodelor de lucru, în contrast cu lucrările care fac paradă de terminologie erudită, după cum se şi afirmă în text, în discursuri „filosofico-ştiinţifice” pe cât de pretenţioase, pe atât de sterile, ca rezultate. Un exemplu grăitor este analiza-model din capitolul-pilot al lucrării, încă un element original, poate nu foarte obișnuit în structura uzuală a unei lucrări cu finalități științifico-didactice, în treacăt fie spus. Acest capitol arată, însă,  cât de utile pot fi instrumentele de analiză ale metodelor moderne şi clasice din domeniile ştiinţelor limbii, dacă sunt aplicate într-o manieră echilibrată, bine sistematizată, apropriată stilului celui ce face cercetarea şi, mai ales, subiectului cercetării.
        Redactată curat, corect, cu frază logic construită şi bine strunită gramatical şi stilistic, lucrarea pare chiar impregnată de parfumul arhaic al „limbii vechi şi înţelepte” a textelor religioase, a cronicarilor, a cărţilor de înţelepciune populară, precum şi, evident, a „vorbelor înţelepte”, decantate de veacurile de acumulare a valorilor spirituale ale popoarelor. Acest stil se aliază foarte bine cu terminologia tehnică a ştiinţelor moderne ale limbii, rezultatul fiind un text interesant, convingător, plăcut, plin de învăţăminte pentru cititor.


  1. Raluca Felicia Toma, Pragmatica proverbelor biblice, Bucureşti: Editura Universitară, 2009.