copy protect

marți, 2 septembrie 2014

EDITORIAL - Magda GRIGORE



Ion Popescu - Sireteanu,
omul care sfinţeşte cuvântul



          Că omul sfinţeşte locul, se ştie din bătrâni, dar tot el este acela care poate să sfinţească, prin cinstire, prin respect şi prin veneraţie, cuvântul. Dacă pentru mulţi dintre semenii noştri, cuvintele reprezintă doar asocierea unui sens şi a unui complex sonor, însemnând (doar) o convenţie / o unealtă / un mijloc de comunicare, pentru prof. univ. dr.  Ion Popescu - Sireteanu, cuvintele sunt, se poate spune, obiecte de cult, au în ele puritate divină, perfecţiune şi har, altminteri nu le-ar fi dedicat întreaga sa viaţă cu o convingere nestrămutată până, iată, la cei 80 de ani venerabili pe care îi posedă. Probabil acesta este secretul graţie căruia profesorul nu trece în prezent printre oameni fără să uimească cu vorba sa bună, blajină şi inspirată, cu zâmbetul cald, deschis, apropiat şi fiind gata oricând să te atingă cu o învăţătură. Vitalitatea şi înţelepciunea îl apropie de oameni, iar cuvântul a devenit, conform trend-ului lumii moderne, imaginea sa în viaţa publică.
          S-a născut în satul Mănăstioara din Suceava, sat adăpostit de dealul Ciuhei şi dealul Târgului, în anul 1934, pe 10 septembrie, într-o familie bogată în copii, în tradiţie şi în credinţă, într-o zonă generoasă în folclor, mituri, legende şi obiceiuri populare, frumoasa Bucovină/ ţara fagilor, unde vechile familii româneşti şi-au salvat trăinicia prin înalta lor puritate morală. Format la Universitatea din Iaşi, Ion Popescu - Sireteanu a urcat cu trudă şi cu răbdare multe trepte ale carierei, până la aceea de profesor universitar şi, timp de aproape 10 ani, şef al Catedrei de limba română pentru studenţii din afara ţării. Totdeauna a deţinut acel aliaj care confirmă un profesor bun, pe care foarte bine îl descria Andrei Pleşu într-un interviu, spunând că el conţine dragostea autentică pentru materia pe care o posedă, simpatie pentru elevii săi (implicând o constantă bunătate a inimii) şi rigoare bine temperată.
          Meseria de profesor s-a transformat însă curând în meseria de a trăi, anii au trecut şi au lăsat în urma lor roadele cele mai hrănitoare, cărţile, multe la număr, doar enumerarea titlurilor ar fi deja o listă prea lungă. Ion Popescu - Sireteanu îşi păstrează surprinzător puterea de a lucra şi tinereasca îndrăgostire de cuvinte. El şi-a prelungit şi munca dincolo de anii de dascăl activ, şi vocaţia de a filigrana în aura cuvintelor. Pasiunea şi multiplele cunoştinţe profesionale acumulate în timp s-au împletit armonios cu devotamentul şi cu disciplina talentului, formulă care şi-a dovedit în timp eficacitatea. A desfăşurat fără întrerupere activitate de cercetare în domeniul vast al limbii române, în timpul prestaţiei la catedră şi după aceea, iar nenumăratele sale studii, comunicări ştiinţifice, articole, recenzii, note, s-au îmbinat armonios într-un număr impresionant de cărţi, ultima apariţie editorială Cuvinte româneşti de bază (Editura Alfa, Iaşi, 2014) sporind palmaresul auctorial în care numărul de cărţi se apropie admirabil de cel al anilor. Scrierile sale au fost primite de la început cu interes, chiar teza de doctorat (Termeni păstoreşti în limba română), publicată în 1980, atrăgea atenţia asupra unui spirit minuţios, dedicat studiului şi documentării, mai ales că subiectul în sine reprezenta o nişă filologică necesară în specialitate. Acesteia i-au urmat volume de arheologie lingvistică şi de istorie a lexicului românesc, cele mai cunoscute fiind cele 5 volume din Memoria limbii române, Din istoria lexicului românesc (1983), Cuvinte româneşti fundamentale (1995). Mai mult, Ion Popescu - Sireteanu a fost atras de cultura populară, fiind iremediabil cucerit de un personaj autentic şi complex, Păcală, căruia i-a dedicat ediţii succesive din Păcală şi ai săi, serie iniţiată în 1994, pe baza unei perspective panoramice care îmbină în mod original viziunea tradiţională cu cea modernă într-o abordare inedită a personajului. Fidel spaţiului natal, Ion Popescu - Sireteanu şi-a dedicat o parte din activitatea scriitoricească hermeneuticii istorice şi culturale efectuate în vatra Siretului, deţinătoare de mărturii şi comori culturale inestimabile pentru neamul românesc. În prezent, ca membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Piteşti, profesorul Ion Popescu - Sireteanu promovează acelaşi sentiment şi aceeaşi solidaritate faţă de limba românească, cea care exprimă în gradul cel mai înalt ethosul naţional, dovedind un spirit viu, cu un sistem de valori autentic, conservator în sensul protejării memoriei limbii române.
          Pedagogia s-a nuanţat, a devenit înţelepciune, (auto)control meditativ şi conştiinţă trează. Cuvântul a pus la dispoziţia omului întreaga frumuseţe, capacitatea şi energia sa, iar omul, artizan şi partizan al acestuia, şi-a identificat prin el menirea şi cea mai inspirată modalitate de transmitere a propriului eu. Iată, de exemplu, cât de frumos se mărturisea autorul într-una din scrierile sale, confesiune făcută cu sinceritatea aceea menită să cucerească imediat complicitatea cititorului/ interlocutorului cu afinităţi: ,,Stăpânind o ştiinţă severă, dar având şi o mare dragoste pentru lumea care se află după orizontul comunicării zilnice, cel ales de destin să deschidă porţi şi căi prin aceste ţinuturi rămâne uimit de viaţa ascunsă dincolo de cuvinte. El urcă şi coboară trepte nevăzute, trece prin locuri nebănuite cândva, stă de vorbă cu generaţii şi generaţii de strămoşi, la umbra timpului, pe coama veacurilor, ogoind cursul zilelor. Există o lume cu biruinţe şi înfrângeri, cu doruri şi dureri şi cu o îndârjită luptă pentru existenţă, ascunsă sub o coajă de linişte aparentă. Pentru că sunt cuvinte care unesc şi care dezbină, zidesc ori dărâmă, învie ori sfarmă, cuvinte care cântă şi descântă, care ard şi clocotesc ori care sparg case şi cetăţi. Menirea lor este să spună ceva, să deschidă ori să închidă căi, să spulbere ori să întemeieze….” (din Fascinanta lume a cuvintelor). Nimic mai grăitor decât această viziune a puterii demiurgice a cuvântului, această încredere în puterea lor de nimicire ori de zidire, idei pe care profesorul Ion Popescu - Sireteanu le-a văzut şi de aici toată pasiunea sa şi, în acelaşi timp, statornicia în pasiune. Între om şi cuvânt s-a creat o relaţie performantă, o legătură tainică şi fidelă, o empatie umană indestructibilă.
          Fiecare dintre noi are cel puţin o clipă în viaţă când se recunoaşte şi se regăseşte în dascălii pe care i-a avut, fiind până la urmă produsul lor. Profilul uman, probitatea morală şi profesională, precum şi inteligenţa emoţională, completată de bunul gust al umorului, ar motiva pe oricare tânăr, filolog sau nu, să vadă în Ion Popescu - Sireteanu, profesorul pe care şi l-ar fi dorit. Un cronicar autentic al limbii româneşti, crainic al conştiinţei ca şi înaintaşul său, bucovineanul Mihai Teliman, dovedind că vocaţia are rădăcini adânci şi sigure, iar ea te obligă să  asiguri, firesc, necesara continuitate a generaţiilor de vârf în cultură.
                                                                                 
Magda GRIGORE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu